UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Român găsit inconștient pe un traseu montan din Italia. Transportat de urgență la spital

Un român în vârstă de 68 de ani a fost găsit fără cunoștință pe un traseu din Munții Dolomiți, în Italia. Conaționalul nostru a fost preluat de elicopterul medical și internat în stare gravă la spitalul din Belluno.

Potrivit Il Gazzettino, intervenția a avut loc în jurul orei 14:20 de marți, 15 septembrie 2026, în apropierea refugiului Scoiattoli, în zona Cortina.

Bărbatul se afla întins la pământ, de-a lungul drumului neasfaltat care duce către refugiul Averau, când a fost observat de mai mulți excursioniști care treceau prin zonă. Românul era inconștient, iar oamenii și-au dat seama că situația era critică.

Aceștia au cerut imediat ajutor prin intermediul serviciului medical de urgență 118. Până la sosirea salvatorilor, excursioniștii au început manevrele de resuscitare chiar pe traseul montan.

La fața locului a fost trimis elicopterul serviciului medical de urgență din Pieve di Cadore. În același timp, au fost mobilizate echipa Salvamont Cortina și Garda Financiară.

Elicopterul a aterizat în apropierea locului unde se afla victima, iar cadrele medicale l-au preluat pe bărbat și l-au urcat la bord. El a fost transportat apoi la spitalul din Belluno, unde a rămas internat în stare gravă.

Nu au fost precizate cauzele pentru care conaționalul nostru și-a pierdut cunoștința pe traseu.