Român dat dispărut în Italia, găsit mort la câteva ore după apelul surorii sale. Nu se mai știa nimic despre el de cinci zile

Un român dat dispărut de familie a fost găsit fără viață în nordul orașului Arezzo, provincia cu același nume din Italia. Trupul său nu prezenta urme de violență, iar prima ipoteză luată în calcul a fost că bărbatul ar fi suferit o problemă de sănătate.

Conaționalul nostru se numea Crișcov Mircea Gheorghe, iar dispariția sa fusese semnalată pe rețelele sociale de către sora lui, relatează cotidianul digital Arezzo Notizie.

4
Crișcov Mircea Gheorghe. Sursă foto: Arezzo Notizie.

Familia nu mai reușea să ia legătura cu el

Potrivit relatării femeii, fratele său plecase spre Arezzo luni, 13 iulie 2026. În aceeași perioadă, el ar fi ajuns la spital, unde ar fi fost internat, iar ulterior externat.

Ultima discuție cu membrii familiei avusese loc luni seara. În zilele următoare, rudele nu au mai reușit să îl contacteze și se temeau că bărbatul s-ar putea afla pe străzile orașului într-o stare de confuzie.

Sora sa a distribuit mai multe fotografii pentru ca oamenii să îl poată recunoaște și le-a cerut celor care îl întâlnesc să anunțe familia și carabinierii.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Oricine îl vede să ne anunțe și să-i sune pe carabinieri”, transmisese femeia.

Mai multe persoane au spus că l-au văzut

Apelul familiei a fost distribuit de numeroși utilizatori, iar mai mulți locuitori au contactat-o pe sora bărbatului român. Aceștia au afirmat că l-ar fi observat în apropierea gării, dar și în alte zone din Arezzo.

La câteva ore după lansarea apelului, carabinierii l-au găsit pe bărbat în zona scărilor rulante din partea de nord a orașului. Mircea era deja decedat.

Prima ipoteză indică o problemă medicală

În urma examinării inițiale nu ar fi fost identificate semne de violență pe corp. Din acest motiv, principala ipoteză analizată în acel moment era că decesul ar fi fost provocat de o problemă medicală.

Autoritățile au dispus efectuarea unei examinări externe a trupului înainte ca acesta să fie predat familiei.