O româncă aflată în Italia a trecut prin clipe de panică după ce și-a pierdut din vedere cei doi copii, în vârstă de 8 și 10 ani, într-o parcare din Sulmona, provincia L’Aquila din regiunea Abruzzo.
Minorii au fost găsiți la scurt timp de carabinieri, iar femeia i-a putut lua din nou în brațe, informează OndaTv.
Incidentul s-a petrecut marți, 24 februarie 2026, în jurul orei 13:15, în parcarea Santa Chiara, unde mama româncă își încărca cumpărăturile în mașină.
În momentul în care a terminat, femeia a observat că micuții nu mai erau lângă ea. Vizibil speriată, a cerut ajutor celor din zonă, iar un trecător a sprijinit-o să sune la 112.
Apelul a declanșat imediat mobilizarea carabinierilor disponibili din împrejurimi, care au început căutările în zonă.
După scurt timp, o patrulă i-a identificat pe cei doi copii. Mama a izbucnit în lacrimi când i-a regăsit, în timp ce minorii, fără să realizeze îngrijorarea creată, se îndepărtaseră doar pentru a explora împrejurimile.










