Bărbatul român fără adăpost, în vârstă de 42 de ani, care la începutul lunii iulie a acestui an a fost bătut și ars de viu de alți trei bărbați fără adăpost în localitatea italiană Villafranca, provincia Verona, a murit în cursul zilei de miercuri, 18 septembrie 2019.
Vasile Todirică a fost găsit lângă șinele de cale ferată în apropierea gării din Villafranca în data de 8 iulie, în jurul orei 7:00, de către un mecanic de locomotivă. Românul avea fața tumefiată, plină de vânătăi și avea mai multe arsuri pe corp.
Potrivit ziarului L’Arena, Vasile a fost bătut cu cruzime și apoi incendiat de doi cetățeni italieni și un român, mai exact, Eros De Mori, de 41 de ani, Liliano Bosoni, de 63 de ani și Cristian Relu Tucă, 58 de ani. Cei trei au fost arestați în data de 9 iulie cu acuzația de tentativă de omor pentru agresiunea asupra conaționalului nostru, capetele de acuzare trecând acum la omor premeditat, având în vedere că victima a decedat din cauza rănilor suferite.
„Nimeni nu-l va căuta pe Vasile, este singur aici, la Villafranca”, spunea atunci despre conaționalul nostru Anna Maria Caliari, o voluntară care se ocupă de persoanele fără adăpost. „Nu are familie, nu povestește nimic despre trecutul său, nu vrea să se întoarcă în România și nu acceptă ajutorul nimănui.”
Cu toate acestea, după decesul lui Todirică a apărut un verișor al acestuia rezident și el în Italia, în localitatea Povegliano din provincia Treviso, care spune că frații bărbatului decedat ar dori să-l îngroape în România, la Piatra Neamț, de unde era originar. Având în vedere însă că rudele lui Vasile nu își permit să plătească repatrierea trupului neînsuflețit, primăria din Villafranca s-a oferit să suporte o parte din aceste costuri. La restul cheltuielilor este posibil să contribuie biserica catolică din localitate și comunitatea românească.
„Vom suporta cheltuielile pentru repatrierea corpului neînsuflețit, chiar dacă procedura este foarte complicată. Va dura ceva timp, dar Todirică va fi îngropat în orașul său natal”, a spus Nicola Terilli, consilier municipal la Villafranca.
Între timp se așteaptă rezultatele autopsiei asupra cadavrului, care sunt fundamentale în procesul împotriva celor trei agresori.