Italia: Româncă găsită moartă într-un râu, carabinierii cer ajutorul celor care o cunoșteau pentru a descoperi adevărul

- Conținut sponsorizat -

O femeie română în vârstă de 51 de ani a fost găsită fără viață în râul Garigliano, în dreptul localității Sessa Aurunca din provincia Caserta. Trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit în data de 10 octombrie 2019, dar anchetatorii abia în aceste zile au reușit să o identifice.

Verginica Vînătoru, 51 de ani, găsită moartă în râul Garigliano

Se numea Verginica Vînătoru și era născută în data de 12 aprilie 1968, transmit carabinierii care acum fac un apel către cei care o cunoșteau să-i ajute cu informații despre ea pentru a afla cum a ajuns în Sessa Aurunca și mai ales cum a murit. Potrivit anchetatorilor, Verginica are și unele antecedente penale, aceasta fiind arestată de două ori în trecut pentru furt.

Atât la prima arestare, cât și la cea de-a doua, femeia a lucrat în complicitate cu un bărbat român pe nume Mihai Vasile Tănasă în vârstă de 55 de ani. În 2013 carabinierii i-au arestat pe cei doi după ce într-o noapte au spart ușa unei locuințe din Spigno Saturnia, provincia Latina, și au început să caute lucruri de valoare. O patrulă a carabinierilor care trecea prin zonă a observat ușa spartă și i-a prins pe cei doi infractori în flagrant. La niciun an după aceea, Verginica Vînătoru și complicele ei erau arestați din nou, de această dată în localitatea Sessa Aurunca, după ce au jefuit un bătrân.

Mihai Vasile Tănasă și Verginica Vînătoru

În urmă cu 2 săptămâni, înainte ca anchetatorii să afle identitatea femeii, cazul a fost prezentat și la emisiunea „Chi l’ha visto?”, în speranța că vor reuși să afle mai multe despre persoana găsită fără viață în râul Garigliano în data de 10 octombrie 2019. Trupul Verginicăi Vînătoru se afla deja în descompunere când a fost descoperit și carabinierii spun că aceasta a murit cu câteva zile înainte de a fi găsit cadavrul.

În aceste zile, după mai bine de o lună de investigații, militarii au reușit să descopere identitatea acesteia, dar ancheta continuă pentru a afla cu exactitate cum și de ce a murit. Din acest motiv, autoritățile locale fac un apel către toți cei care o cunoșteau pe Verginica Vînătoru și au informații despre ea să sune la numărul de telefon 0823 938141 (prefix 0039 dacă se apelează din afara Italiei).

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
- Mai multe după publicitate -