Italia: Român găsit mort într-o hală industrială abandonată. Se presupune că a fost ucis

- Conținut sponsorizat -

Trupul unui bărbat român în vârstă de 43 de ani a fost găsit vineri, 27 decembrie, în jurul orei 18.00, într-o hală industrială abandonată din Livorno. În jurul său au fost găsite urme de sânge de aceea anchetatorii presupun că românul a fost ucis.

Bărbatul nu avea o locuință fixă, împreună cu alți doi români se adăpostea în hala respectivă care le asigura un acoperiș deasupra capului în aceste zile de iarnă.

Primii care au ajuns la fața locului au fost asistenții sanitari de pe salvare însoțiți la bord de un medic care nu a putut face altceva decât să constate decesul conaționalului nostru. Polițiștii au demarat o anchetă, iar ipoteza că bărbatul ar fi fost ucis nu este exclusă. În jurul său au fost găsite mai multe urme de sânge, relatează Livorno Today.

Român găsit mort într-o hală industrială abandonată din Livorno. Foto: Livorno Today

Hala industrială în care a fost descoperit trupul conaționalului nostru a aparținut societății americane TRW Inc. care avea deschisă o uzină la Livorno. Până pe 17 octombrie 2014 când a fost anunțată închiderea acesteia și de atunci locul respectiv zace abandonat.

În ultimele două luni un alt corp fără viață a fost descoperit în același loc. La începutul lunii noiembrie, Moira Piermarini, în vârstă de 30 de ani, a fost găsită moartă după ce participase la o petrecere ilegală organizată chiar în hala industrială respectivă. Atunci autoritățile au convocat proprietarii cărora li s-a cerut să asigure zona instalând camere și sisteme de alarmă. Măsuri care, chiar dacă ar fi adoptate, nu ar fi suficiente pentru a limita accesul în zonă.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
- Mai multe după publicitate -