Italia: a oferit 200 de euro mită carabinierilor, român condamnat la 1 an și 2 luni cu suspendare

- Conținut sponsorizat -

Acuzat că a încercat să corupă carabinierii italieni cu suma de 200 de euro în scopul de a evita o amendă pentru că transporta un vehicul pe remorcă în afara normelor legale, un bărbat român în vârstă de 62 de ani a fost condamnat zilele trecute la un an și două luni de închisoare cu suspendare.

Bărbatul, rezident în regiunea Lazio, acceptase în luna mai a acestui an să transporte în România, pe remorca furgonetei sale, o mașină Audi care aparținea unui amic, mașină care nu mai putea circula în Italia din cauza noilor norme de lege împotriva autoturismelor înmatriculate în alte țări. Ajuns la Orte, aproape de intrarea pe autostradă, conaționalul nostru a fost oprit de carabinieri, care i-au spus imediat că va primi o amendă deoarece încălca mai multe prevederi legale cu privire la transportul de autovehicule.

Când carabinierii i-au cerut documentele mașinii Audi de pe remorcă, bărbatul român le-a dat carabinierilor o pungă cu acte în care se aflau și două bancnote de 100 de euro fiecare. Fiind acuzat de instigare la corupție, românul a fost denunțat și a urmat apoi un proces care a durat circa patru luni. În timpul procesului, acuzatul a declarat că nu avea la cunoștință faptul că acea sumă de bani se afla în punga cu actele mașinii, dar carabinierii susțin că l-au văzut când a pus bancnotele în pungă.

Văzând că nu are șanse să scape fără condamnare și sfătuit totodată de avocatul său, Corrado Cocchi, să propună un acord procurorului Stefano D’Arma, bărbatul român a acceptat în cele din urmă o condamnare la un an și două luni de închisoare cu suspendare pentru fapta sa. Judecătoarea Silvia Mattei de la Tribunalul din Viterbo a acceptat acordul părților, ținând cont că acuzatul nu avea antecedente penale.