Se anunță grevă generală în Italia pentru vineri, 25 octombrie 2019, aceasta fiind convocată de sindicatele SGB (Sindacato Generale di Base) și CUB (Confederazione Unitaria di Base). Aceasta va afecta diferite servicii publice, dar și private, din domeniul transporturilor, sănătății și educației.
Greva va fi resimțită în special în sectorul transportului public, fiind prevăzută atât pentru trenuri, metrouri și autobuze, cât și pentru avioane. În ceea ce privește autobuzele, metrourile și tramvaiele, iată care va fi orarul în care acestea nu vor funcționa în marile orașe din Italia.
ROMA
Compania Atac transmite că la Roma există riscul ca mijloacele de transport în comun să fie blocate timp de 4 ore, mai exact de la ora 20:00 până la încheierea programului de lucru. Potrivit comunicatului transmis de Roma Servizi per la Mobilità, greva va afecta atât autobuzele, tramvaiele, metrourile, precum și trenurile de pe ruta Roma – Lido, Roma – Civitacastellana – Viterbo și Termini – Centocelle. Greva vizează de asemenea și autobuzele gestionate de Roma TPL.
#info #atac – ? #sciopero generale venerdì #25ottobre, trasporto pubblico romano a rischio per 4 ore, dalle ore 20.00 a fine servizio. La protesta riguarderà bus, tram, metropolitane, ferrovie Roma-Lido, Roma-Civitacastellana-Viterbo e Termini-Centocelle #roma
— infoatac (@InfoAtac) 20 octombrie 2019
MILANO
La Milano, ATM (Azienda Trasporti Milano) a anunțat că transportul public în oraș cu tramvaiele și autobuzele va fi garantat până la ora 08:45 și apoi între orele 15:00 și 18:00, în timp ce liniile de metrou vor circula până la ora 18.00.
TORINO
În schimb, la Torino, greva va viza personalul care este înscris în sindicatele Faisa-Cisal angajat la compania Ca.Nova din Moncalieri. Societatea a anunțat că vor fi asigurate cursele din următoarele intervale de timp: între 06:00 și 09:00 dimineața și între 12:00 și 15:00 pentru servicii urbane și suburbane; de la începutul programului de lucru până ora 08:00 dimineața și de la 14:30 la 17:30 pentru servicii extraurbane. Pentru mijloacele de transport ale societății Bus Company, orarul garantat de circulație va fi diferit: de la 05:00 la 08:00 și de la 13:00 la 16:00.
NAPOLI
ANM, Societatea Napoletană de Mobilitate, anunță în schimb că la Napoli sindicatele USB, Orsa și Faisa Confail au proclamat greva transportului public local timp de 4 ore: de la 11:00 la 15:00. Eventuala suspendare a serviciului liniilor de autobuz va fi gestionată în intervalele orare garantate și cursele vor reveni la programul normal după aproximativ o jumătate de oră de la încheierea grevei. În ceea ce privește Linia 1 a subteranului, ultima cursă este programată la 10:26 și de la Garibaldi la ora 10.30. Trenurile vor continua în mod regulat cu prima călătorie de la Piscinola la ora 15:14 și de la Garibaldi la 15:54 pm până la sfârșitul programului de lucru. Pentru funicularele Central, Chiaia, Montesanto și Mergellina, ultima cursă garantată pe parcursul dimineții în cazul participării la grevă va fi la ora 10:50. Serviciul va fi reluat cu prima cursă de după-amiază de la ora 15.20.
⚠️?? VENERDI 25 OTTOBRE #SCIOPERO TPL DI 4H#ANM #NAPOLI Le https://t.co/GiHHI1GisB. USB – ORSA – FAISA CONFAIL hanno proclamato uno #Sciopero del Trasporto Pubblico di 4 ore per venerdì 25 ottobre 2019. Per orari e info di dettaglio ? https://t.co/XEwl3Obb3C pic.twitter.com/MRFPyr8fd9
— anm – Napoli (@anmnapoli) 21 octombrie 2019
GENOVA
Patru ore de grevă și la Genova, unde AMT anunță că angajații care circulă se vor opri din muncă de la 11:45 la 15.45 pe toate mijloacele de transport (inclusiv calea ferată Genova – Casella). Angajații rămași (inclusiv casele de bilete, colectarea impozitelor și serviciul pentru clienți) se va opri din muncă muncă în a doua etapă, în timp ce serviciul este garantat pentru persoanele cu dizabilități.
FIRENZE
În Florența, sindicatele OO.SS. CUB Trasporti și SGB au anunțat că angajații ATAF Gestioni S.r.l. vor participa la grevă între următoarele ore: de la începutul serviciului până la 6:00, de la 09:15 la 11:45 și de la 15:15 până la sfârșitul programului de lucru pentru personalul care călătorește pe mijloacele de transport (conductori, controlori, etc.); ceilalți angajați în schimb vor avea program normal de lucru.
BOLOGNA
Pentru angajații companiei Tper din Bologna greva va avea loc între 08:30 – 16:30 și de la 19:30 până la sfârșitul programului. În perioadele de grevă, serviciile de transport public urban, suburban și extraurban nu vor fi garantate. Pentru mijloacele de transport urbane, suburbane și extraurbane din „bacino di Bologna”, va fi garantată doar circulația de la terminalul central până la periferie și invers, cu ora de plecare până la 08:15 dimineața și până la 19:15 seara. Aceleași perioade de grevă se vor aplica și pentru liniile extraurbane din zona Bologna operate de transportatorul Autoguidovie.
PALERMO
La Palermo, personalul Amat va participa la grevă în afara intervalului garantat: de la 06:00 la 09:00 și de la 18:00 la 21:00.
Atenționarea Ministerului Afacerilor Externe din România cu privire la greva de vineri din Republica Italiană
„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană că, în cursul zilei de 25 octombrie 2019, mai multe organizații sindicale vor organiza o grevă generală, care ar putea afecta serviciile publice și private în domeniul transporturilor, sănătății și educației. Vor fi perturbări în transportul feroviar, aerian și maritim, precum și în transportul local. La Roma, vor fi disfuncționalități la nivelul transportului public local, iar greva ar putea afecta inclusiv serviciile de salubrizare, școlile și farmaciile publice.
Pentru mai multe informații cu privire la serviciile afectate, cetățenii români sunt rugați să consulte site-ul Ministerului Infrastructurii și Transporturilor (http://www.mit.gov.it/), precum și site-urile oficiale ale companiilor de transport la care intenționează să călătorească. În cazul pasagerilor care călătoresc cu avionul, se recomandă consultarea informațiilor existente pe site-urile aeroporturilor și contactarea companiilor aeriene.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României în Italia: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare Trieste: +39 340 8821688; Milano: +39 366 108 1444; Torino: +39 338 756 8134; Bologna: +39 349 1178220; Bari: +39 334 604 2299; Catania: +39 320 965 31 37).
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://roma.mae.ro, www.mae.ro, pagina de Facebook a Ambasadei României în Italia (https://www.facebook.com/roma.mae.romania) şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.”