Un bărbat român în vârstă de 49 de ani se află internat în comă la spitalul din Nuoro după ce a fost agresat de un tânăr italian de 24 de ani. Inițial martorii spuneau că bărbatul român a căzut în mod accidental din cauza excesului de alcool și s-a lovit, dar investigațiile carabinierilor au scos ulterior adevărul la iveală.
Agresiunea a avut loc în data de 26 octombrie 2019 într-un centru comercial din localitatea Tortolì, provincia Nuoro (Sardinia), de unde conaționalul nostru, ale cărui inițiale sunt P.N., a fost preluat de o ambulanță și transportat cu cod galben de urgență la spitalul din Lanusei. După internare în spital însă, bărbatul a intrat în comă din cauza unei hemoragii cerebrale și a fost transferat apoi la spitalul din Nuoro.
Între timp, carabinierii au deschis o anchetă pentru a înțelege cu exactitate cum a ajuns cetățeanul român în acea stare, dar din primele mărturii preluate de la persoanele care au asistat la incident reieșea că victima se afla sub influența alcoolului și a suferit o cădere accidentală. Anchetatorii însă nu erau convinși de cele relatate de martori și au decis să meargă mai departe cu ancheta, interogând și alte persoane, dar vizualizând și înregistrările video făcute de camere de supraveghere.
În cele din urmă adevărul a ieșit la suprafață, iar militarii au denunțat în stare de libertate un tânăr italian de 24 de ani, cu inițialele M.G.R., acuzat că l-a agresat pe conaționalul nostru în acea zi. Carabinierii încearcă acum să afle și motivul pentru care agresiunea a avut loc.