Un băiețel a venit pe lume la 10.000 de metri altitudine, la bordul unui avion ITA Airways care plecase din Senegal și trebuia să ajungă în Italia.

Nașterea a avut loc în timpul zborului, după ce unei tinere senegaleze însărcinate i s-a rupt apa la scurt timp după decolare, relatează publicația italiană Il Messaggero.
Totul s-a petrecut pe zborul AZ855, plecat la ora 23:40 din Dakar și cu destinația Roma Fiumicino. După aproximativ o jumătate de oră, echipajul a cerut ajutor printre pasageri: „Este vreun medic?”
În avion se afla și Sandro Pisu, 58 de ani, din Oristano, care revenea din Senegal, unde participase timp de mai multe săptămâni la un proiect de cooperare internațională legat de creșterea midiilor.
El a povestit că primele momente au fost dominate de confuzie: „Eu dormeam, dar când au întrebat dacă era vreun medic m-am gândit imediat la o stare de rău. Totul a fost foarte confuz, informațiile au venit pe bucăți. Nu ne venea să credem că o femeie năștea.”
Spațiul din zona destinată clasei business a fost reorganizat rapid pentru a permite intervenția. La bord a fost adusă o geantă roșie cu instrumentar medical, observată de Gialuigi Matta, voluntar al asociației sarde „Vida”, obișnuit cu situațiile de urgență, dar nu cu una petrecută în avion, la asemenea altitudine.
Pisu și ceilalți pasageri au relatat că nu a fost găsit inițial un medic, însă o asistentă medicală italiancă din Caserta a intervenit imediat. Ea a coordonat spațiul, a păstrat calmul și a asistat travaliul. După aproximativ o oră, în avion s-a auzit plânsul copilului. Băiețelul a primit numele Mohamed și cântărea 3,7 kilograme.
Vestea s-a răspândit printre pasageri după anunțul făcut prin sistemul audio al avionului: „Doamnelor și domnilor, la bord naște o femeie.” Unii dintre cei aflați în aeronavă au aplaudat, în timp ce alții au rămas tăcuți, impresionați de moment.
La finalul urgenței, însoțitoarele de bord au recunoscut tensiunea prin care au trecut: „Eram îngrijorate pentru mamă și pentru copil, dar totul a decurs bine.”
După naștere, comandantul a decis ca avionul să se întoarcă la punctul de plecare pentru a preda mama și copilul cât mai repede cadrelor medicale.
Bucuria momentului a fost urmată, pentru mulți călători, de probleme concrete: zboruri de legătură pierdute, ore de așteptare și incertitudine. Pasageri care trebuiau să ajungă în mai multe orașe din Italia au rămas fără conexiunile programate.
„Înțelegem perfect ce s-a întâmplat, dar după aceea nu am primit aceeași atenție”, a precizat Pisu,
Aeronava a repornit apoi spre Italia și a ajuns în cele din urmă la Roma Fiumicino la ora 11:00, ora locală. Între timp, compania ITA Airways a transmis pe Instagram:
„Un eveniment fericit și neașteptat a înseninat ziua ITA Airways. Pe zborul AZ855 plecat din Dakar noaptea trecută și îndreptat spre Roma Fiumicino, după o oră de la decolare, o femeie însărcinată în șapte luni a adus prematur pe lume un copil. Mama și nou-născutul au primit imediat asistență din partea echipajului, care a demonstrat un mare profesionalism, și a două pasagere, un medic și o asistentă medicală, cărora Compania le adresează cele mai profunde mulțumiri. Micuțul, perfect sănătos, este primul copil născut la bordul unei aeronave din istoria ITA Airways, care îi urează băiețelului o viață minunată, plină de bucurii.”
Vezi această postare pe Instagram










