Badantă din Italia și bătrâna, bătute și jefuite de un vecin care le-a spart ușa. Pensionara a pierdut mai mulți dinți

O badantă din Italia și bătrâna pe care o asista au fost bătute cu pumnii și picioarele în propria locuință, în Italia, în timpul unui jaf violent.

Agresorul a fost judecat și condamnat, dar măsura detenției în penitenciar a fost înlocuită cu arestul la domiciliu și obligația de a urma un program terapeutic.

Potrivit Caserta News, decizia a fost luată de judecătoarea pentru audiența preliminară Pia Sordetti, de la Tribunalul Napoli Nord, în cazul lui Giovanni Tessitore, un bărbat de 46 de ani din Aversa, provincia Caserta din regiunea Campania.

Acesta a fost condamnat la 5 ani de închisoare și la plata unei amenzi de 2.800 de euro pentru tâlhărie agravată și vătămare corporală.

Instanța a admis cererea formulată de avocatul său, Enzo Di Vaio, prin care a fost solicitată înlocuirea măsurii arestului în penitenciar cu arestul la domiciliu.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Judecătoarea a ținut cont de faptul că bărbatul este consumator obișnuit de substanțe stupefiante și a considerat că o măsură mai puțin severă poate fi aplicată împreună cu un parcurs de recuperare.

Tessitore va trebui să respecte arestul la domiciliu și să urmeze programul terapeutic-reabilitativ.

Faptele pentru care a fost condamnat au avut loc la data de 9 aprilie 2025. Bărbatul ar fi intrat în locuința vecinei sale, M.C.V., după ce ar fi distrus cu lovituri de picior ușa de aluminiu de la intrare.

După ce a pătruns în casă, el ar fi agresat-o atât pe femeia în vârstă, cât și pe îngrijitoarea ei, C.O., lovindu-le cu pumnii și picioarele. În timpul atacului, le-ar fi smuls de la gât două lănțișoare de aur.

În urma violențelor, femeia în vârstă a pierdut mai mulți dinți și a suferit un hematom vizibil la nivelul feței. Îngrijitoarea a fost rănită la cap, la scalp și la gât.