Badantă din Italia, lăsată fără moștenirea primită de la bătrân. Era angajată de numai o lună de zile când a fost numită moștenitoare

O badantă din Italia a pierdut definitiv dreptul asupra unei moșteniri care îi fusese atribuită printr-un testament contestat.

Curtea de Apel din Ancona a confirmat că documentul prin care un bătrân își lăsase întregul patrimoniu femeii este nul.

Potrivit Corriere Adriatico, cazul privește un bărbat din Fermo, decedat în 2017, care suferea de ani de zile de o deteriorare cognitivă severă, agravată de o ischemie și, ulterior, de metastaze cerebrale.

Testamentul olograf ar fi fost întocmit în august 2016. Prin acel act, bătrânul își excludea complet fiul de la moștenire și lăsa toate bunurile îngrijitoarei sale.

Judecătorii au considerat însă neobișnuită această dispoziție, mai ales că femeia fusese angajată legal cu numai o lună înainte de redactarea documentului și a fost concediată la scurt timp după aceea.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Moștenitorii legitimi ai bătrânului, care au preluat drepturile după moartea fiului acestuia în 2019, au contestat testamentul la Tribunalul din Fermo. În primă instanță, actul a fost declarat nul.

Avocatul badantei a atacat hotărârea, susținând că instanța s-a bazat fără o analiză critică pe expertiza grafologică realizată în dosarul penal în care femeia este judecată pentru fals. Acea expertiză contrazicea o primă verificare dispusă de procuror, care îi fusese favorabilă.

Curtea de Apel a respins însă toate criticile și a menținut decizia Tribunalului din Fermo. În hotărâre se arată că expertiza efectuată în cadrul procedurii probatorii, cu respectarea dreptului părților de a participa și a formula obiecții, a fost detaliată și solid fundamentată.

Analiza la microscop a scrisului a scos la iveală diferențe de ritm, tremurături, întreruperi ale traseului grafic și retușuri. Aceste elemente au fost considerate compatibile cu ipoteza unei „mâini ghidate”, situație în care, potrivit orientării Curții de Casație, lipsește cerința esențială a scrierii de mână proprii în cazul testamentelor olografe.

Instanța a reținut că un testament nu mai poate fi considerat valabil atunci când o altă persoană nu se limitează la a sprijini mâna tremurândă a testatorului, ci intervine asupra impulsului grafic, îl modifică sau îl înlocuiește. Într-o asemenea situație, nu mai există certitudinea că textul exprimă voința reală a persoanei decedate.

Prin confirmarea sentinței din primă instanță, Curtea de Apel a stabilit deschiderea succesiunii legale. Îngrijitoarea nu va primi nimic din moștenire și a fost obligată să achite cheltuielile de judecată din apel, stabilite la peste 7.000 de euro.