Șase persoane și-au pierdut viața, iar alte 27 au fost rănite într-un accident rutier extrem de grav produs în cursul după-amiezii de duminică, 2 august, în Italia. În coliziune au fost implicate un autocar, o autorulotă și trei autoturisme.

Tragedia s-a petrecut în zona Colli sul Velino, între localitățile Terni și Rieti, aproape de granița dintre regiunile Lazio și Umbria, la puțin timp după ieșirea din tunelul Greccio. Cauzele exacte ale accidentului nu au fost încă stabilite.
Primele două vehicule care s-au ciocnit au fost autorulota și autocarul, care circulau din direcții opuse. Impactul frontal a fost deosebit de violent, iar autorulota a fost distrusă aproape în întregime.

Imediat după prima coliziune, alte trei mașini care se apropiau de locul accidentului nu au mai reușit să evite vehiculele avariate și au fost implicate, la rândul lor, în impact.
Conform Sky TG24, ar fi decedat cei doi șoferi prezenți în autocar, doi pasageri din autoturisme și două persoane care călătoreau în autorulotă.
La fața locului a fost declanșată o amplă operațiune de salvare. Mai multe elicoptere medicale și echipaje de urgență au intervenit pentru acordarea primului ajutor și transportarea răniților la spitale.
Unele dintre persoanele rănite se află în stare foarte gravă.
Mulți dintre pasagerii autocarului se aflau însă în stare de șoc și prezentau leziuni ușoare, motiv pentru care au fost duși la spital pentru investigații.
Șoseaua a fost închisă circulației în ambele sensuri, pentru a permite desfășurarea intervenției și securizarea carosabilului. Șoferii care se deplasau între Lazio și Umbria au fost avertizați că se pot forma cozi și întârzieri îndelungate.











