Românce stabilite în Italia au fost ucise de soți, de parteneri ori de bărbați întâlniți în alte împrejurări, în timp ce alte conaționale au povestit cum au ieșit din relații violente. Relatările lor aduc în atenție atât obstacolele întâmpinate de victime, cât și posibilitatea unei vieți fără abuzuri.
Potrivit Știrile ProTV, jurnaliștii Cosmin Savu și Ioan Bucșă au documentat aceste povești dramatice într-un reportaj în cadrul emisiunii „România, te iubesc!”, alături de mărturii ale unor reprezentante ale organizațiilor care sprijină victimele.
O familie reconstruită după agresiuni
Pentru Ana Maria, stabilită de mulți ani în Italia, violența a făcut parte din viața de familie. Fostul soț, român, o agresa fizic și verbal, iar copiii asistau la ceea ce se întâmpla acasă.
Ea a povestit și despre perioada în care era însărcinată, când bărbatul cheltuia banii la jocuri de noroc și își neglija familia.
Conaționala noastră a reușit să încheie relația și, ulterior, s-a căsătorit cu un alt român. Cei doi au un copil mic, iar alături de ceilalți doi copii ai ei trăiesc într-o familie în care abuzurile nu se mai repetă.
Maria, Eliza și Daniela, vieți curmate în Italia
Maria avea 57 de ani și lucrase ca badantă pentru bărbatul cu care a ajuns apoi să formeze un cuplu. După aproximativ zece ani de conviețuire, relația se afla în pragul despărțirii.
La data de 14 ianuarie 2025, la Rivoli, în zona Torino, partenerul ei, Emilio Martini, un fost măcelar italian de 85 de ani, a împușcat-o cu o armă de vânătoare, după care s-a sinucis. Din reconstrucția anchetatorilor a reieșit că femeia dorea să pună capăt relației.
Eliza Stefania Feru, de origine română, lucra la Institutul Serafico din Assisi, unde îngrijea copii cu dizabilități grave. Avea 29 de ani când a fost găsită fără viață, la 5 ianuarie 2025, în locuința din Gaifana di Gualdo Tadino, provincia Perugia. Soțul ei, Daniele Bordicchia, agent de securitate, o împușcase folosind pistolul de serviciu, apoi își luase viața.
Daniela Coman, o româncă de 48 de ani, a fost ucisă la 15 mai 2025, în apartamentul fostului partener din Prato di Correggio, provincia Reggio Emilia. Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi fost lovită la cap și apoi sufocată.
Peter Pancaldi, care a recunoscut uciderea ei, a fost trimis în judecată în fața Curții cu Jurați. Cererea sa de judecare prin procedură simplificată a fost respinsă, în condițiile în care acuzațiile și circumstanțele agravante îi pot aduce închisoarea pe viață.
Două românce ucise de același bărbat
Un alt fir al investigației urmărește moartea Mariei Denisa Păun, în vârstă de 30 de ani, și a Anei Maria Andrei, de 27 de ani. Cele două se presupune că ofereau servicii sexuale, iar disparițiile lor, petrecute la distanță de mai multe luni, au dus la descoperirea aceluiași autor.
Denisa a dispărut dintr-un imobil de cazare din Prato în noaptea de 15 spre 16 mai 2025. Mama ei, cu care ținea legătura zilnic, a semnalat dispariția. Verificările i-au condus pe anchetatori la Vasile Frumuzache, un român care lucra ca agent de securitate.
În garajul locuinței acestuia a fost găsită mașina Anei Maria, dispărută în 2024. Bărbatul a recunoscut ambele omoruri, iar rămășițele victimelor au fost descoperite în aceeași zonă din apropiere de Montecatini Terme.
La 18 iunie 2026, Curtea cu Jurați din Florența l-a condamnat pe Frumuzache la închisoare pe viață, cu 18 luni de izolare pe timpul zilei. Hotărârea este pronunțată în primă instanță. Procurorii au atacat sentința în privința nereținerii premeditării în cazul uciderii Denisei. Ansa.it
Ce arată cercetarea despre abuzurile din copilărie
Un raport al Institutului Național de Statistică din Italia, publicat la 16 septembrie 2026, estimează că 14,6% dintre româncele cu vârste între 16 și 75 de ani incluse în populația studiată au suferit violențe fizice sau sexuale înainte de a împlini 16 ani. Estimarea corespunde unui număr de aproximativ 71.800 de femei.
Indicatorul descrie experiențe din copilărie ale româncelor care trăiesc în Italia. El nu reprezintă proporția femeilor agresate în prezent de parteneri și nici nu stabilește că abuzurile respective au fost comise pe teritoriul italian.
Silvia Dumitrache, reprezentanta Asociației Femeilor Românce din Italia, atrage atenția asupra vulnerabilității economice a unor lucrătoare domestice. În opinia sa, relația de muncă poate fi însoțită de un comportament de control, în care cel care plătește ajunge să considere că poate decide și asupra vieții celei angajate.
Felicia D’Amico, din organizația „Insieme a Marianna”, explică una dintre dificultățile întâlnite în sprijinirea victimelor: „Cazurile de abuz domestic rămân adesea neraportate din cauza fricii, a rușinii”. Ea insistă asupra educației și prevenției, inclusiv în rândul băieților și fetelor.
Exploatarea, frica și nevoia unui loc sigur
Reportajul include și mărturia Ancăi, intervievată la București după ce a fost exploatată sexual în străinătate. Bărbatul care îi câștigase încrederea a convins-o să plece cu el, apoi a început să îi ceară să se prostitueze.
Când a refuzat, au urmat bătăile. Nu cunoștea limba țării în care ajunsese și nu avea pe cineva apropiat căruia să îi ceară ajutor. „La câteva zile, am acceptat de frică”, a mărturisit ea. După o altă agresiune gravă, a avut nevoie de spitalizare și a fost adusă de urgență în România.
Monica Boseff, de la Fundația Ușa Deschisă, subliniază că primul pas în recuperare este siguranța: un loc în care victima să se poată odihni, fără umilințe și amenințări. Ea avertizează că femeile exploatate sunt expuse agresiunilor atât din partea clienților, cât și a traficanților și proxeneților.
Sprijin pentru ieșirea din violență
Diana de Marchi, președinta Comisiei pentru Egalitate de Șanse și Drepturi Civile din Consiliul Municipal Milano, descrie rolul centrelor specializate în evaluarea pericolului și în orientarea femeilor către ajutor. În situațiile urgente, intervenția presupune implicarea forțelor de ordine și a serviciilor de asistență.
Printre măsurile de sprijin se află și „Venitul pentru libertate”, destinat victimelor în dificultate economică, aflate în evidența centrelor recunoscute de combatere a violenței și a serviciilor sociale. Ajutorul, plătit într-o singură tranșă, poate acoperi cel mult 12 luni, în condițiile prevăzute și în limita fondurilor disponibile, pentru susținerea autonomiei personale și locative.
Obligația autorităților de a proteja victimele a fost analizată și în cauza Talpis împotriva Italiei. În 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat deficiențe în intervenția instituțiilor într-un caz în care fiul unei femei a fost ucis de tatăl său, iar mama, atacată la rândul ei cu un cuțit, a supraviețuit.
La Milano, memoria femeilor ucise este păstrată și prin „Zidul Păpușilor”, inițiativa artistei Jo Squillo. Păpușile, inclusiv cele oferite de creatori de modă, și fotografiile victimelor transformă instalația într-un loc de comemorare și de sensibilizare. Printre chipurile amintite acolo se află și cel al Denisei.
