Incredibila poveste a unei fetițe de origine română născută fără picioare și abandonată de părinți

Toți copiii din această lume merită să crească simțindu-se iubiți, apreciați și protejați. A avea o familie unită și părinți iubitori este esențial pentru buna lor dezvoltare ulterioară.

Din fericire, mulți copii care au fost privați încă de mici de viața de familie și-au găsit părinți adoptivi iubitori. Celor de la AmoMama le place să descopere și apoi să împărtășească povești de viață care dovedesc puterea iubirii, acceptării și unirii. Iată una dintre ele, care are ca protagonistă o fetiță de origine română!

Renunțarea la propriul nou-născut

Acum 35 de ani, mai exact în 1987, familia a doi tineri români, Camelia și Dumitru Moceanu, se mărea la trei prin nașterea unei fetițe. Un copil superb, cu ochi căprui uriași și un zâmbet fermecător dar, când tatăl ei a văzut-o mai de aproape, a decis imediat să renunțe la ea și să o lase în spital. De ce ar fi făcut asta?

Fetița s-a născut fără picioare, iar tatăl ei se temea că nu-i va putea plăti facturile medicale. Se pare că el i-a explicat destul de convingător soției că nu pot păstra copilul, astfel încât aceasta nu a avut niciun cuvânt de spus în luarea deciziei de a abandona-o.

- Continuarea după publicitate -

Tânăra mămică nu a avut niciodată șansa să-și îmbrățișeze micuța prințesă. Cu inima zdrobită, femeia nu a avut de ales în această problemă, iar când s-a despărțit de fetița ei, s-a întrebat cu lacrimi în ochi dacă se vor mai întâlni vreodată.

O familie adoptivă iubitoare

Când fetița avea doar câteva luni, fetița românilor a fost adoptată de cuplul american Sharon și Gerald Bricker. Cei doi au mărturisit că s-au îndrăgostit imediat de ea pentru că era plină de energie și avea un zâmbet unic și molipsitor.

Soții Bricker și-au adus fiica acasă și i-au pus numele Jennifer. De când au adoptat-o ​​dintr-un cămin de plasament din România, li s-a explicat că fata s-a născut fără picioare, după ce cordonul ombilical i-a întrerupt alimentarea cu sânge la extremitățile inferioare, în timp ce fătul se dezvolta în uter.

Sharon și Gerald au copleșit-o pe micuța Jennifer, cum au numit-o ei după adopție, cu dragoste și grijă infinite și i-au oferit încrederea necesară pentru a-și urma visurile. Au devenit puterea ei când ea se simțea slabă și o motivau mereu. Fetița avea și trei frați mai mari.

Jennifer își amintește: „De când părinții mei m-au adoptat, nu numai că au spus că pot face tot ce vreau, ci au crezut în mine. Au spus: Vrei să mergi la patinaj? Pune-ți patinele în mâini. Vom găsi un mod diferit de a face asta”.

Pasionată de gimnastică

Fetița de origine română a știut de la bun început că a fost adoptată și că părinții ei biologici sunt din România. Ea a remarcat și admirat faptul că părinții ei adoptivi au fost întotdeauna deschiși cu privire la adopția ei și chiar știa că motivul pentru care părinții biologici au abandonat-o a fost că s-a născut fără picioare.

De mică, lui Jennifer i-au plăcut dintotdeauna jocurile cu mingea și a iubit gimnastica din copilărie. Părinții ei au încurajat-o să-și urmeze pasiunea și au spus întotdeauna clar că ea este răspunsul la rugăciunile lor sincere. A crescut ca orice copil normal în statul american Illinois, așa că i-a plăcut să urmărească marile evenimente sportive la televizor.

Cu ocazia Jocurilor Olimpice de Vară 1996 din Atlanta (Georgia), a văzut la televizor o gimnastă americană de 14 ani de origine română, Dominique Moceanu, pe care a început să o idolatrizeze de-a lungul timpului. Gimnasta respectivă era cu doar șase ani mai mare decât ea la acea vreme și îi părea foarte familiară.

„Am fost atrasă de ea pentru că semănam și asta a fost foarte important pentru mine”, și-a amintit Jennifer. Ea a explicat că nu cunoștea mulți români în SUA la acea vreme și a precizat că s-a văzut reflectată în Dominique pentru că amândouă erau copile și aveau aceleași trăsături.

„Știam că este româncă. Știam că sunt româncă. Avea acea personalitate curajoasă, ca mine, așa că atunci când eram copil m-am identificat cu ea”, povestește Jennifer.

Sângele apă nu se face

Când Dominique a câștigat o medalie de aur pentru SUA la Jocurile Olimpice din 1996, Jennifer a decis că vrea să fie și ea gimnastă. A urmat un antrenament riguros, iar la 11 ani a devenit campioană la gimnastică.

Între timp, dragostea și aprecierea lui Jennifer pentru Dominique au crescut și a urmărit în mod regulat concursurile la care a participat idolul ei. În 1998, a aflat că Dominique, în vârstă de 17 ani, a devenit independentă de părinții ei.

De fiecare dată când o vedea la televizor pe medaliata cu aur olimpic, se întreba dacă au o legătură comună. Când Jennifer a împlinit 16 ani, a întrebat-o pe mama ei dacă nu are alte informații despre familia ei naturală. Spre surprinderea ei, Sharon i-a răspuns cu: „Da”.

Atunci când mama adoptivă a lui Jennifer a dezvăluit că numele familiei sale biologice ar fi fost Moceanu, tânăra și-a amintit că ar fi reacționat instantaneu: „Doamne, asta înseamnă că Dominique este sora mea!”

O viață într-o scrisoare

Jennifer a avut nevoie de patru ani să ajungă la sora ei de mult pierdută. Ea i-a scris o scrisoare lui Dominique, în care îi explica situația și modul în care a fost inspirată să se înscrie la gimnastică. Ea a inclus copii ale tuturor documentelor sale, precum și fotografii ale ei.

„Instinctiv, am luat decizia să nu-i spun că nu am picioare, pentru că am crezut că ar fi prea mult”, a mărturisit ea.

Pe de altă parte, Dominique împlinise 26 de ani și nu mai concura în plan profesional. Se căsătorise cu un coleg sportiv și era însărcinată cu primul ei copil. Pe 10 decembrie 2007, a găsit scrisoarea lui Jennifer într-un pachet pe care îl ridicase de la oficiul poștal.

Cum a citit scrisoarea, Dominique a rămas surprinsă, iar când s-a uitat la fotografii, asemănarea a fost ciudată. Ea și-a amintit: „Acea scrisoare a fost cel mai mare șoc din viața mea și nu o voi uita niciodată”.

Dar, înainte de a-i răspunde lui Jennifer, ea a sunat-o pe mama ei și a întrebat-o dacă a dat o fată spre adopție în 1987. Mama ei pur și simplu a rămas fără cuvinte, în timp ce i-a povestit conținutul scrisorii tulburătoare a surorii sale.

Dominique și-a făcut în cele din urmă curajul să-i scrie surorii ei Jennifer imediat după ce a adus pe lume propria fiică, chiar în ziua de Crăciun.

Mult așteptata întâlnire în două s-a transformat în trei

Cele două surori s-au întâlnit personal în primăvara anului 2008, iar Jennifer a aflat că mai are o soră mai mică, Christina. Cele trei nu s-au putut abține să nu se bucure de cât de mult seamănă și au jurat că vor recupera timpul pierdut.

Jennifer a declarat : „Este atât de distractiv de fiecare dată când ne întâlnim toate trei. Și nu pot să cred că această viață nebună este viața mea. Și prin nebunie, vreau să spun incredibilă”.

Jennifer a menționat că nu și-a putut întâlni tatăl ei biologic, deoarece acesta a murit înainte (în 2008) dar, în ianuarie 2010, la vârsta de 22 de ani, a cunoscut-o pe mama ei adevărată, Camelia. S-au îmbrățișat, iar Jennifer și-a amintit cât de mândră era mama sa de realizările ei.

De-a lungul anilor, cele trei surori au reușit să păstreze legătura, în ciuda faptului că trăiesc în state diferite și duc vieți diferite. Jennifer călătorește constant prin lume ca acrobat aerian și „speaker” motivațional.

De fapt, Jennifer este o adevărată inspirație pentru milioane de oameni, în special pentru femei. Iar nouă nu ne rămâne decât să reconfirmăm sintagma potrivit căreia viața bate filmul.