Un bărbat italian și-a ucis copiii în vârstă de 7 și 13 ani și apoi s-a sinucis, la Mesenzana, în provincia Varese, regiunea Lombardia. Bărbatul se despărțise de mama copiilor săi în urmă cu 15 zile, relatează La Repubblica.
O despărțire neacceptată, un tată care a devenit călăul celor doi copii ai săi și care apoi s-a sinucis. O dramă familială petrecută în interiorul unui apartament din Mesenzana, o localitate cu mai puțin de două mii de suflete, între Varese și Luino.
Criminalul se numea Andrea Rossin și, conform reconstituirii carabinierilor, în timpul nopții l-a înjunghiat cu un cuțit pe Alessio, 7 ani și pe Giada, 13 ani, luându-și apoi viața cu același cuțit.
Cei doi copii au fost însoțiți de mama lor la locuința tatălui, miercuri seara, 23 martie, părinții fiind despărțiți de două săptămâni. Femeia s-a întors a doua zi dimineață pentru a-i lua și duce la școală, când în interiorul locuinței a descoperit cele trei cadavre.
„Am fost înștiințat de acest fapt de către carabinieri, la primele ore ale acestei dimineți, chiar înainte de a ajunge la primărie și m-am repezit imediat la fața locului” – a declarat primarul Alberto Rossi. „O tragedie absurdă, o crimă odioasă care a zguduit întreaga noastră comunitate”.
Familia era una rezervată: „Nu prea ieșeau prin sat – a spus primarul referindu-se la cei doi părinți – se întorceau seara de la muncă și stăteau mai mult acasă, atât de mult încât nu-i cunoșteam personal. Copiii, însă, frecventau oratoriul bisericii. Știu că tatăl lor a locuit aici, în Mesenzana, când era copil, dar apoi s-a mutat în altă parte. Familia s-a întors să locuiască aici în 2011”.
Carabinierii au precizat că din partea celor doi nu s-au primit niciun fel de plângeri pentru neînțelegeri în familie.
O tragedie asemănătoare a avut loc cu numai aproximativ trei luni în urmă, în aceeași provincie, Varese, în localitatea Morazzone, la numai aproximativ 30 de km distanță, unde un tată și-a omorât copilul de 7 anișori în noaptea de Revelion și i-a ascuns trupul în dulap intenționând ca a doua zi să facă același lucru cu fosta soție. Articolul aici: Un italian și-a ucis fiul de 7 ani în noaptea de Revelion și l-a ascuns în dulap, apoi a încercat să o omoare pe fosta soție.