Luigi Di Maio, vizită oficială în România. Șeful diplomației italiene răspunde invitației omologului său român

- Conținut sponsorizat -

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va avea luni, 14 martie 2022, o rundă de consultări politice cu ministrul afacerilor externe și cooperării internaționale al Republicii Italiene, Luigi Di Maio, cu prilejul vizitei pe care acesta o va efectua în România, la invitația părții române.

Vizita șefului diplomației italiene la București are loc în contextul agresiunii militare ilegale a Rusiei asupra Ucrainei și al interesului Italiei de a sprijini eforturile de gestionare a crizei refugiaților ucraineni.

Întrevederea dintre cei doi demnitari se va concentra, astfel, asupra modalităților de gestionare a efectelor multiple ale invaziei ruse în Ucraina, inclusiv criza umanitară gravă generată de intervenția militară ilegală a Rusiei și impactul acesteia asupra securității regionale, europene și euroatlantice. În cadrul discuțiilor vor fi abordate și eforturile pentru stoparea conflictului, sancțiunile la adresa Federației Ruse și măsurile de consolidare a Flancului Estic al NATO.

De asemenea, vor fi analizate modalitățile de eficientizare a sprijinului acordat refugiaților și persoanelor afectate de războiul din Ucraina, în contextul în care Italia a fost primul stat membru al UE care a utilizat Centrul logistic pentru depozitarea și distribuirea asistenței umanitare internaționale operaționalizat la Suceava, începând cu data de 9 martie 2022.

În cadrul întrevederii vor fi discutate, de asemenea, modalitățile de dezvoltare și aprofundare a relației de Parteneriat Strategic Consolidat dintre cele două țări, în contextul dialogului politic amplu româno-italian. De asemenea, vor fi abordate aspecte privind cooperarea economică bilaterală și sectorială, Italia fiind al doilea partener comercial al României.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ministrul Bogdan Aurescu și omologul său vor avea și un schimb de opinii referitor la o serie de dosare europene importante pentru România și Italia.

La finalul consultărilor, ministrul Bogdan Aurescu și ministrul Luigi Di Maio vor susține declarații comune de presă.