O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 43 de ani, a murit duminică, 6 februarie, în gara din Rovato, provincia Brescia (Lombardia), după ce a fost lovită de un tren. Femeia traversa șinele de cale ferate printr-un loc nepermis.
Tocmai sosise de la Chiari și era pe cale să ia trenul spre Bergamo, plecând spre casă, informează Il Giorno.
Tragedia s-a petrecut în jurul orei 18:30. Femeia, cu domiciliul în Trescore Balnerario, a fost lovită de un convoi în trecere. Mecanicul de locomotivă nu a observat ce s-a întâmplat deoarece, cel mai probabil, coliziunea s-a produs în lateral.
Cercetările asupra dinamicii accidentului sunt efectuate de agenții Polfer din Brescia. Potrivit unei prime reconstituiri a faptelor, moldoveanca se afla în compania unei prietene când, grăbindu-se pentru a prinde trenul spre Bergamo, a decis să traverseze șinele de cale ferată printr-un loc nepermis, fără să folosească pasajul subteran, așa cum este indicat.
După ce a fost lovită de tren a căzut la pământ și nu a mai dat semne de viață. Rana din zona capului a fost extrem de gravă și a reprezentat probabil cauza morții.
Femeia petrecuse o parte din zi cu iubitul ei care locuiește la Chiari. Anunțat de ceea ce s-a întâmplat bărbatul a ajuns imediat la locul tragediei.
La fața locului erau prezenți carabinierii din Chiari, cu colonelul Carlo Passini și consilierul pentru siguranță al Municipiului Rovato, Pieritalo Bosio.
„Am ajuns imediat ce am fost anunțat – a explicat Bosio. „La scurt timp a sosit un străin care nu vorbea italiana. Așa că l-am abordat și, din moment ce vorbesc puțin românește, am tradus ceea ce a declarat. Mi-a spus că femeia era iubita lui, petrecuseră ziua împreună, iar acum ea se întorcea acasă.”
Medicul de la 118 sosit cu ambulanța nu a mai putut face nimic pentru victimă, decât să constate decesul.
Din păcate, obiceiul pe care multe persoane îl au, cel de a traversa liniile de cale ferate fără a folosi pasajele subterane, a fost plătit cu viața de femeia care a decedat la numai 43 de ani.