Tragedie imensă pentru un român din Italia al cărui fiu, în vârstă de 30 de ani, a murit marți, 1 februarie, într-un cumplit accident soldat cu decesul a șapte persoane. „Tatăl e în Italia, mama e în Cipru. E foarte mare durerea. Tatăl a plecat deja din Italia, când a aflat dimineață, de la știri”, a povestit un membru al familiei.
Accidentul a avut loc marți dimineața, în jurul orei 06:40, la Bălțați, în județul Iași.
Tânărul Radu Andrei lucra ca șofer pe camion pentru o firmă din Dumești și urma să se căsătorească în curând. Aflat la volan în dimineața de marți, a pierdut controlul direcției de mers într-o curbă și a lovit o ambulanță, apoi a intrat frontal într-o autoutilitară care venea din spatele ambulanței. În urma accidentului șapte persoane și-au pierdut viața.
Este vorba despre șase persoane aflate în autoutilitară și șoferul de pe camion. Persoanele aflate în ambulanță au scăpat cu leziuni minore (șoferul, asistenta și o pacientă gravidă care a născut câteva ore mai târziu la Maternitatea Elena Doamna din Iași).
Şoferul autoutilitarei se numea Constantin Pralea. El era căsătorit şi avea doi copii. Toţi cei din autoutilitară lucrau în echipă, în construcţii și se deplasau spre Iași, la locul de muncă. Nu au mai ajuns, rând pe rând au fost declarați decedați de personalul sanitar care a ajuns mai târziu la locul accidentului.
Radu Andrei, tânărul șofer de pe camion, a lucrat în Anglia, dar de o perioadă de timp s-a întors în ţară şi s-a angajat la o firmă din judeţ. Tânărul, care urma să se însoare în curând, era nemulţumit de salariul din ţară şi le-ar fi spus prietenilor că urmează să plece din nou în străinătate ca să strângă bani pentru nuntă.
Tatăl lui, aflat la muncă în Italia, a aflat de moartea sa din presă:
„Tatăl e în Italia, mama e în Cipru. E foarte mare durerea. Tatăl a plecat deja din Italia, când a aflat dimineață de la știri. El mi-a dat telefon să văd care e treaba. Și, uite, e întins pe asfalt. (…) O clipă de neatenție și poți regreta o viață. Așa a fost să fie”, a spus unchiul șoferului de pe camion citat de Observator.