Au plecat la muncă în Italia când aveau doar 18 ani, apoi s-au întors în România și au deschis o fermă de capre

- Conținut sponsorizat -

Iuliana şi Ionuţ Popa aveau 18 ani când au ajuns să lucreze în Italia. După câţiva ani de muncă, au revenit în ţară, iar banii strânşi i-au investit într-o afacere, numită „Pui de drag”, un brand de produse lactate de capră din Bălțați, judeţul Iaşi.

Povestea lor este prezentată de Business Magazin.

În 2021 au plecat să muncească, la fel ca mulţi alţi români, în Italia, cu gândul la o viaţă mai bună.

În Peninsulă au văzut pentru prima dată familii care moşteneau, de generaţii, câte o fermă de animale. Înţelegând ce tradiţie au şi cum reuşeau ei să facă agricultură, s-au întrebat de ce ei nu ar putea face la fel.

„Am decis să ne întoarcem acasă şi să ne apucăm de agricultură. Am început cu câteva hectare de teren şi un tractor. La început, parcă nimeni nu ne dădea nicio şansă. Şi nu ne-a fost uşor”, au povestit cei doi conform sursei citate.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Au reuşit în cele din urmă să ia teren în arendă, să cumpere utilaje şi, pentru scurtă vreme, au avut şi câteva vaci. Când au apărut copiii în familia lor, negăsind uşor prin împrejurimi nici lapte, nici brânză făcute în condiţiile pe care şi le-ar fi dorit, au decis să cumpere şi nişte capre.

Ferma de capre „Pui de Drag”. Foto: Pagina de Facebook

„Aşa am descoperit cu adevărat gustul laptelui şi al brânzei de capră. Ne-am îndrăgostit foarte repede de ele. Am realizat că trebuie să cumpărăm mai multe şi că vrem să producem brânză şi alte delicii sănătoase din lapte de capră.”

Produse lactate marca „Pui de drag”. Foto: Pagina de Facebook

La început au vândut rudelor, amicilor, apoi alţi doritori au început să apară. Încurajaţi de faptul că produsele lor aveau succes, au investit şi mai mult. Astăzi au 140 de capre adulte şi lucrează în jur de 80 de hectare de teren, cultivat cu lucernă, iarbă, porumb, orz, grâu şi floarea-soarelui.

Produsele lor şi-a făcut loc pe rafturile mai multor băcănii din Iaşi, Braşov, Bucureşti, Constanţa, dar poate fi şi livrat la domiciliu în Iaşi, în urma comenzilor plasate online.