Gest impresionant al unei primărițe din România care face un apel pe Facebook la toți cei care pot să doneze pentru repatrierea unui conațional decedat luni, 3 mai, în Italia: „Ies în fața dumneavoastră, cu rugămintea de a ne organiza și a aduna bani, pentru a-i aduce acasă corpul neînsuflețit și pentru a-l înmormânta creștinește”, a transmis Lucia Butcure, primarul comunei Cupșeni, județul Maramureș.
Aurel Burzo avea 42 de ani și era plecat la muncă în Italia. Ultimul an a fost însă unul deosebit de dificil pentru el, după ce fetița lui de numai un anișor a urcat la cer: „A avut o fetiță ca un înger, însă pe care a pierdut-o anul trecut, iar ieri Dumnezeu l-a luat și pe el de pe pământ, ducându-l lângă fiica lui”, a scris Lucia Butcure în anunțul său.
Redăm mai jos apelul primăriței din comuna natală a lui Aurel Burzo:
Dragii mei, dacă pentru majoritatea, Sf Paști înseamnă bucurie, revenirea copiilor acasă și mese îmbelșugate, pentru o mamă din Ungureni, aceste sărbători i-au frânt inima: fiul ei de 42 de ani a murit în Italia, zona Sicilia.
Aurel Burzo, tânăr al satului Ungureni, a plecat în Occident pentru a-și crea o viață mai bună, în urmă cu 2 ani s-a căsătorit, a avut o fetiță ca un înger, însă pe care a pierdut-o anul trecut, iar ieri Dumnezeu l-a luat și pe el de pe pământ, ducându-l lângă fiica lui.
Ies în fața dvs, cu rugămintea de a ne organiza și a aduna bani, pentru a-i aduce acasă corpul neînsuflețit și pentru a-l înmormânta creștinește. Care aveți posibilitatea, vă rog să veniți în sprijinul familiei greu încercate și din puținul fiecăruia să dăm o mână de ajutor celor ce azi sunt la necaz, conștienți fiind că mâine poate fi oricare dintre noi în locul lor.
Rog comunitatea de români din Spania, unde sunt cei mai mulți din comună, să se organizeze și să vedem cum putem ajuta. Care doriți, aduceți-mi mie bani, la primărie, iar noi ne vom organiza, mamei lui (Anuca Burzo) sau în conturile fratelui lui:
- în RON: RO76BTRLRONCRT0283111801;
- în EURO: RO26BTRLEURCRT0283111801; deschis la Banca Transilvania, sucursala Tg Lăpuș, pe numele Burzo Cristian. Dumnezeu să-l ierte, iar familia greu încercată s-o mângâie!”