Sistemul european care va face posibilă eliberarea „certificatelor digitale verzi” (Green Pass), valabile pe întreg teritoriul UE, va fi operațional din punct de vedere tehnic începând de la 1 iunie, a explicat un înalt oficial al UE la Bruxelles citat de ADN Kronos.
Implementarea practică a Certificatului UE COVID-19 va depinde de negocierile dintre Parlamentul European și Consiliu, dar scopul este ca reglementarea să intre în vigoare până la sfârșitul lunii iunie. În acel moment, odată ce regulamentul va fi adoptat, „Green Pass-ul” nu va fi „un opțional”, ci „un drept” al fiecărui cetățean al UE, prin lege.
Un prim grup mare de țări (Franța, Malta, Olanda, Luxemburg, Estonia, Suedia, Croația, Bulgaria, Spania, Italia, Lituania, Germania, Cehia, Austria, Islanda și Grecia) vor începe faza de testare „în jurul datei de 10 mai”.
Un al doilea grup (Letonia, România, Cipru, Irlanda, Portugalia, Polonia, Danemarca și Slovenia) va începe testele „spre sfârșitul lunii mai”, în timp ce alte cinci țări (Ungaria, Belgia, Norvegia, Liechtenstein și Slovacia) au decis să nu participă la teste și să se conecteze la platformă direct în timpul fazei de implementare.
Certificatul se va putea prezenta printr-o aplicație cu cod QR sau pe hârtie și va demonstra:
- vaccinarea împotriva Covid-19 și numărul de doze primite;
- vindecarea de Covid în ultimele șase luni și prezența anticorpilor relativi (prin intermediul unui test);
- rezultatul negativ al unui tampon PCR/antigen (detaliile privind tipul de test care va fi acceptat sunt încă de stabilit).
Fiecare stat membru va trebui apoi să stabilească cerințele de intrare pe propriul teritoriu, acestea sunt exclusiv competențe naționale și UE nu poate impune nimic în acest domeniu. Poate doar să recomande.