Reprezentanții regiunii Lazio au decis să aloce 30 de milioane de euro pentru a ajuta lucrătorii din sectorul turismului, HoReCa, pe cei din lumea spectacolului și în general a culturii, precum și pe colaboratorii sportivi. Nu au uitat domeniul casnic, acolo unde își desfășoară activitatea îngrijitoarele, menajerele și bonele. Acestea vor primi câte 600 de euro, cu condiția să aibă un contract de muncă de peste 10 ore pe săptămână și care să fie încheiat cel puțin din data de 23 februarie 2020, așa cum reiese din documentul publicat de regiune.lazio.it.
3 milioane de euro, din cele 30, au fost alocate pentru sectorul lucrătorilor casnici
Fiecare lucrător sau lucrătoare din sectorul casnic va putea solicita cei 600 de euro dacă îndeplinește următoarele condiții:
- este cetățean italian sau al Uniunii Europene sau al unui stat din afara UE, dar deține permis de ședere (permesso di soggiorno);
- are rezidența sau domiciliul pe teritoriul regiunii Lazio;
- este în posesia unui contract de muncă înregistrat la INPS cel puțin din data de 23 februarie 2020;
- conform contractului de muncă are o normă de peste peste 10 ore pe săptămână;
- este titularul unui cont bancar sau al unui card reîncărcabil (tip Postpay Evolution) cu cod IBAN.
Cererile se vor putea face pe site-ul Regiunii Lazio începând cu 6 aprilie 2021 și până la data de 5 mai 2021
Platforma va fi accesibilă de pe data de 6 aprilie 2021, ora 9:00 și până la 5 mai 2021, ora 17:00.
Documentele necesare vor fi:
- modulul de cerere pus la dispoziție de Regiunea Lazio, care se va completa online;
- un document de identitate valabil în format PDF;
- o copie a contractului de muncă înregistrat la INPS.
„Datorită sprijinului primit din partea Fondului social european și a Fondului european de dezvoltare regională – a declarat guvernatorul Nicola Zingaretti – ne adresăm din nou lucrătorilor afectați în prezent daunele economice cauzate de pandemia de Covid 19. (…) În 2020 am pus la dispoziție activităților economice peste 500 de milioane de euro, iar cu aceste 30 suplimentare vrem să intervenim în favoarea lucrătorilor din sectorul de divertisment și sport, a celor autonomi (partita IVA cu venit sub 26.000 euro), a menajerelor și îngrijitoarelor la domiciliu.”