Publicația ItaliaOggi și Universitatea La Sapienza din Roma, în colaborare cu Catollica Assicurazioni, realizează în fiecare an un clasament al calității vieții din provinciile italiene, iar cel de anul acesta, ajuns la ediția cu numărul 22, va fi publicat integral luni, 30 noiembrie 2020, ziarul ItaliaOggi Sette. Între timp, putem găsi pe site-ul web al publicației menționate mai sus detaliile cele mai importante referitoare la acest clasament.
Provincia din Italia în care se trăiește cel mai bine în acest an este Pordenone, din regiunea Friuli-Venezia Giulia, informează sursa citată, iar pe locul doi se află Trento (Trentino-Alto Adige). Anul trecut, poziția celor două provincii era inversată.
Pe locul trei, în schimb, se află Padova, iar pe locul 4, trebuie menționat, a urcat Ascoli Piceno, care în 2019 se afla pe locul 41. Un salt uriaș anul acesta, așadar, în ceea ce privește calitatea vieții în această provincie care, din perspectiva protecției sociale, se află pe primul loc în Italia, conform celor relatate de publicația italiană.
Clasamentul a fost realizat luând în considerare mai multe criterii, printre care: afacerile, locurile de muncă, mediul înconjurător, protecția socială, educația, capitalul uman, siguranța, etc. Pordenone este provincia care a primit o evaluare pozitivă pentru cinci dintre toate cele nouă criterii luate în considerare, în timp ce la polul opus, deci provincia ialiană în care se trăiește cel mai rău, se află Foggia (Puglia) în acest an.
Trebuie precizat, de asemenea, că pandemia COVID-19 a scăzut calitatea vieții în mai multe provincii care, în clasamentul de anul trecut, se aflau într-o poziție mult mai bună. Spre exemplu, Bergamo a coborât de pe locul 26 pe locul 40 în acest an, iar Lodi a coborât 37 poziții. Nici Milano nu a scăpat de un declin în această privință, coborând 16 poziții, în timp ce Piacenza a coborât 41 de locuri și Cremona 46.
„Metodologia utilizată în acest studiu pare a fi capabilă să identifice imediat cel puțin efectele directe ale pandemiei. Evident, nu este încă posibil să fie descoperite toate efectele indirecte, precum cele asupra veniturilor, care vor fi publicate în statisticile oficiale abia peste câțiva ani”, mai precizează sursa citată.