Bebeluș abandonat pe stradă, la miezul nopții, în Italia. Mama copilului este căutată de polițiști

- Conținut sponsorizat -

Un copil nou-născut de 4 luni (și nu de 30 de zile așa cum s-a spus inițial) a fost găsit în noaptea de 14 spre 15 octombrie la un colț de stradă din Verona. Bebelușul se află acum la Ospedale della Donna e del Bambino, iar autoritățile italiene au demarat o anchetă pentru a afla identitatea mamei micuțului.

A fost găsit învelit într-o pătură, puțin după miezul nopții, în cartierul Golosine, la colțul străzilor Tevere și Chioda.

Un cetățean pakistanez, care se deplasa pe bicicletă, a auzit copilul plângând și l-a găsit înfășurat într-o pătură de lână. O pătură care probabil i-a salvat viața, pentru că afară aerul era foarte rece. Bărbatul care a găsit copilul a anunțat imediat poliția la 113, iar agenții au dus copilul la căldură, în mașină: „Era tot rece și plângea, l-am luat în brațe și l-am dus repede în mașină”, au povestit cei doi polițiști care au ajuns primii la fața locului și care au încredințat apoi copilul personalului sanitar sosit cu ambulanța.

Când copilul a fost găsit, avea o temperatură corporală de 35,3 grade, „dar nu era hipotermic”, a spus dr. Pierantonio Santuz de la Spitalul Universitar din Verona. Bebelușul este internat la terapie intensivă, dar starea lui de sănătate este una bună, menționează sursa citată.

Autoritățile încearcă acum să o găsească pe mama micuțului sau pe cei care l-au abandonat.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI