Emilia Biriescu, cunoscută de cei apropiați drept Ica, s-a întors în România după aproape 25 de ani petrecuți la Piacenza, în Italia. La 69 de ani, conaționala noastră a ales să fie lângă mama sa în vârstă și să își vadă nepoții crescând, fără să rupă legătura cu oamenii pe care îi consideră a doua familie.
Povestea sa este relatată de publicația locală Libertà, într-un material semnat de Simona Segalini. Emilia a plecat din Piacenza spre o localitate din apropierea Timișoarei, după o despărțire emoționantă de Protezione della Giovane, adăpostul din via Tempio în care a muncit și a ajutat la treburile de zi cu zi.
Ajunsese în orașul italian în 2002, într-o perioadă în care multe românce își lăsau familiile în țară pentru a lucra în Italia. La început a fost găzduită chiar în această structură, apoi a lucrat în gospodăriile unor familii din Piacenza, ocupându-se de copii.
A avut și activități în magazine, la organizarea depozitelor și a rafturilor. Între timp, a urmat un curs de patiserie la Confcommercio și unul de preparare a alimentelor, pentru care a obținut mai multe certificate.
În iulie 2009, Emilia a devenit bucătăreasa oficială a asociației Protezione della Giovane. Structura găzduiește atât tinere refugiate, într-un adăpost pentru refugiați și femei aflate în dificultate, cât și alte tinere care au nevoie de găzduire.
„Ne-a trimis-o Dumnezeu”, își amintește Antonella Dallavalle, președinta Acisjf la acea vreme. Ea spune că Emilia a gestionat volumul mare de muncă din casă ca și cum ar fi fost propria locuință, fără să se dea înapoi și ajutând pe toată lumea.
După închiderea serviciului intern de masă, în 2014, Emilia a preluat sarcini legate de administrarea generală a structurii, primirea femeilor găzduite și pregătirea camerelor. În paralel, a continuat să își sprijine familia din România.
Giuseppina Schiavi, actuala președintă a asociației, amintește că Emilia a ajutat și prietene românce din Piacenza să își găsească un loc de muncă. Era activă în comunitatea ortodoxă și în legătură cu clericii bisericii San Sepolcro.
Munca din Italia i-a permis să contribuie și la studiile nepoților și la construirea unei case în România. Acolo o așteptau mama, fiul, fiica, nepoții și strănepoții.
La plecare, asociația i-a oferit o valiză de carton numită „Valiza speranței”, în care au fost adunate amintiri ale persoanelor găzduite și ale celor care conduc centrul. Darul a inclus și o mică sumă pentru călătoria de întoarcere.
Emilia le-a promis că va reveni la Piacenza în fiecare an. „La Piacenza este a doua mea familie, aici am fost primită și iubită ca la mine acasă”, a spus ea, la telefon, din România.
