Wizz Air, cea mai verde companie aeriană din Europa (cu cele mai scăzute emisii de dioxid de carbon) și cel mai mare transportator low-cost din Europa Centrală și de Est, a anunțat astăzi că își suspendă cursele pe toate rutele dintre România și Italia ca urmare a deciziei autorităților române de a interzice toate zborurile dintre cele două țări între 9 și 23 martie 2020 inclusiv, se arată într-un comunicat sosit pe adresa redacției noastre.
Anunțul vine după informarea de ieri referitoare la suspendarea zborurilor din România către Milano Bergamo și Veneția Treviso până pe 3 aprilie.
Pasagerii cu rezervări afectate de această modificare vor fi informați și vor fi reprogramați automat pe o rută alternativă cât mai curând posibil. Clienții care au rezervat direct pe wizzair.com sau în aplicația pentru mobil a companiei aeriene vor primi o notificare prin e-mail, în care li se oferă reprogramarea gratuită, rambursarea completă a banilor sau rambursarea a 120% din tariful inițial sub formă de credit de companie. Pasagerii pot alege între opțiunile de mai sus accesând linkul din e-mail și alegând cu ușurință cea mai bună opțiune prin intermediul platformei noastre de programare individuală.
Vă rugăm să rețineți că Wizz Air poate informa doar pasagerii care și-au făcut rezervarea prin wizzair.com sau prin aplicația mobilă a companiei aeriene. Pasagerii care și-au făcut rezervările prin intermediul agențiilor de turism – inclusiv agențiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenția de unde și-au achiziționat biletele.
România a suspendat începând cu 9 martie, ora 12.00, ora României, până în 23 martie 2020, ora 12.00, ora României, toate zborurile din și spre Italia, din cauza epidemiei de coronavirus, au anunțat ieri într-o conferință de presă comună miniștrii de Interne, al Sănătății și al Transporturilor din țara noastră.