Două autoturisme aparținând unui cetățean român în vârstă de 62 de ani care locuiește la Padova au fost incendiate în seara zilei de vineri, 27 decembrie. Anchetatorii au declarat că focul a fost pus intenționat și au confiscat camerele de luat vederi din zonă pentru a descoperi făptașul, informează Il Mattino di Padova.
Una dintre mașini a ars în întregime, iar cea de-a doua a fost parțial avariată. Incendiul a avut loc pe via Flacco, la câțiva pași de moschea din via Turazza. În câteva minute flăcările au devorat un autoturism Peugeot 307 station wagon și au deteriorat un Volvo V40, parcate de-a lungul străzii. Pompierii au ajuns la fața locului la ora 21.20 și au reușit să stingă incendiul înainte de a face alte daune. Carcasa mașinii Peugeot a fost confiscată de polițiști după ce pompierii au identificat un posibil declanșator care a provocat incendierea celor două autoturisme, ambele aparținând bărbatului român care locuiește pe strada respectivă.
După mai multe interogatorii, anchetatorii au lansat prima ipoteză: „Certuri între vecini”, dar continuă să păstreze cea mai strictă confidențialitate în ce privește detaliile, până la rezolvarea cazului și identificarea persoanei care a pus focul. Camerele de supraveghere video din apropiere le-ar putea fi de mare ajutor, acestea sunt instalate nu departe de intrarea pe via Flacco ca instrument de protecție al moscheii din apropiere.
Nu sunt prea multe case pe strada unde au fost incendiate mașinile românului nostru, scrie sursa citată, dar cu toate acestea problema parcării este una disputată.
„Problema este că nu mai există educație”, a afirmat un rezident de pe via Flacco. „În trecut exista un sens civic, cei care parcau erau atenți să lase libere intrările și să respecte dreptul tuturor rezidenților de a intra cu mașinile în garaje. Astăzi totul s-a schimbat. Oamenii parchează mașinile fără să se gândească la ceilalți”.
În trecut, prezența numeroasă a mașinilor parcate de persoanele care mergeau la slujbă la moschee, a creat deseori probleme. Mașinile bărbatului român incendiate vineri seara nu aveau însă nicio legătură cu moschea. Conaționalul nostru locuiește în interiorul depozitului de deșeuri materiale, să fie asta problema, se întreabă anchetatorii?