UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Badante moldovence exploatate în Italia de o conațională și soțul ei italian. Peste 170 de femei au rămas victimele cuplului

Procurorii spun că peste 170 de femei, majoritatea originare din Republica Moldova, au fost recrutate cu promisiunea unui loc de muncă stabil. Transportul era asigurat de o firmă din România.

Unele dintre femeile trimise să lucreze ca badante în Italia au fost puse să doarmă în camera bătrânului pe care îl aveau în grijă sau pe o canapea din sufragerie. Anchetatorii spun că femeile erau obligate să locuiască la angajatori, iar în unele cazuri programul ajungea la 24 de ore din 24.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Comandamentul Carabinierilor pentru Protecția Muncii, judecătorul de la Tribunalul din Catanzaro a dispus arestarea preventivă a șase persoane și arestul la domiciliu pentru o a șaptea, la cererea Direcției Districtuale Antimafia.

Măsurile au fost puse în aplicare în dimineața zilei de luni, 9 noiembrie 2026, în localitățile Rose și Rende din provincia italiană Cosenza (Calabria), precum și în România.

Un italian și soția sa, o femeie originară din Republica Moldova, sunt suspectați că au înființat și au condus o agenție fictivă de plasare a forței de muncă. Nora lor, și ea originară din Republica Moldova, este în arest la domiciliu, acuzată că ar fi ajutat la primirea și cazarea femeilor.

Ceilalți patru suspecți sunt cetățeni străini, pe care anchetatorii îi descriu drept administratori de fapt sau șoferi ai firmei de transport. Pentru găsirea lor a fost mobilizată rețeaua europeană de căutare a persoanelor urmărite.

Muncă fără repaus și bani reținuți din salariu

Badantele munceau fără contract și fără asigurări sociale plătite, pentru salarii de 700–800 de euro pe lună. Plata ar fi ajuns rareori la 1.000 de euro, pentru cazurile care necesitau îngrijire mai complexă. Unele femei ar fi fost private de repausul săptămânal prevăzut în contractul colectiv, iar altele ar fi fost constrânse să renunțe la el în schimbul unui mic adaos la salariu.

Din primul salariu li s-ar fi oprit 300 de euro pentru găsirea locului de muncă, 150 de euro pentru drum și 20 de euro pentru cartela de telefon. Familiilor care solicitau o îngrijitoare li se cereau separat 100 de euro pentru intermediere. Femeile care protestau, cereau odihnă sau sesizau autoritățile erau amenințate cu concedierea ori cu repatrierea forțată.

Drumul spre familiile care căutau badante

Femeile erau contactate pe rețelele sociale sau prin recomandări. Procurorii susțin că organizatorii au profitat de dificultățile lor financiare și au folosit fraudulos vize destinate șederilor turistice de până la 90 de zile pentru a le aduce la muncă în Italia.

Autobuzele și microbuzele firmei circulau pe ruta Republica Moldova–România–Italia, cu un punct de tranzit în Puglia. În localitatea Rose, femeile erau cazate într-un apartament prezentat drept pensiune pentru a evita controalele. De acolo, cele mai multe ar fi fost trimise să îngrijească bătrâni în provincia Cosenza, iar altele să lucreze în restaurante.

Judecătorul a dispus sechestrul preventiv asupra unui imobil din Rende, a cinci vehicule folosite la transport și a sumei de 75.600 de euro. Potrivit procurorilor, organizatorii foloseau transferuri bancare fictive de la rude și complici din străinătate pentru a ascunde proveniența banilor cu care au cumpărat imobilul.

Dosarul se află în faza cercetărilor preliminare. Suspecții sunt cercetați, după caz, pentru asociere în vederea comiterii de infracțiuni, intermediere ilegală și exploatarea muncii în formă agravată, favorizarea imigrației ilegale în formă agravată și spălarea banilor pe care i-ar fi obținut din propriile infracțiuni.

„Statul este prezent și va rămâne prezent pentru a garanta respectarea legii, demnitatea și protecția lucrătorilor”, a declarat ministra italiană a Muncii, Marina Calderone, care le-a mulțumit carabinierilor pentru operațiune.