UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tânăr român, mort în Italia după un grav accident cu trei mașini. Paul avea numai 20 de ani

Un tânăr român a murit în Italia, în noaptea de luni spre marți, 10 noiembrie 2026, la câteva ore după ce fusese internat în stare critică în urma unui accident rutier.

3216603e-4bcd-46d8-845b-cadb2167e0c3

Potrivit ziarului La Repubblica, accidentul a avut loc în seara de luni, 9 noiembrie 2026, pe drumul național 16 dintre Lecce și Maglie, în dreptul localității Melpignano. Tânărul se numea Paul Grațian Varga și avea 20 de ani.

Paul călătorea spre sud într-un Renault Scenic condus de un prieten. Din primele constatări ale carabinierilor, mașina ar fi rămas în pană pe banda de depășire, în apropierea ieșirii spre localitatea Cursi. Autoturismul ar fi avut luminile stinse când a fost lovit din spate. Mașina care l-a lovit ar fi fost apoi tamponată de un al treilea vehicul.

14c97505-1a4e-49d0-8454-b4414121a289

La fața locului au intervenit pompierii, trei ambulanțe și o mașină de intervenție cu medic. Prietenul aflat la volan a scăpat nevătămat, iar alte patru persoane au suferit răni ușoare. Echipajele de urgență l-au transportat pe Paul la Spitalul Vito Fazzi din Lecce, unde a fost internat la terapie intensivă.

De la ora 19:00 s-au format cozi pe ambele sensuri, iar șoferii au fost deviați prin zonele industriale din apropiere. Traficul pe drumul național s-a reluat cu dificultate după aproximativ o jumătate de oră de blocaj.

c70a7da7-4841-4cd0-a67d-1b7c62eed302

Autoritatea judiciară a dispus sechestrarea mașinilor și verificarea alcoolemiei persoanelor implicate. Carabinierii din Maglie, sprijiniți de colegii din Muro Leccese și Corigliano d’Otranto, verifică succesiunea impacturilor.

Martorii spun că au văzut două persoane îndepărtându-se pe jos spre câmpurile din apropiere. Anchetatorii încearcă să stabilească cine sunt și dacă aveau vreo legătură cu tânărul. Trupul lui Paul a fost dus la morga spitalului, unde urmează să fie făcută autopsia.