România – Italia, semnarea acordului de înfrățire între localitățile Ardud și Volturara

- Conținut sponsorizat -

Un proiect de cooperare europeană a fost semnat între primarii localităților Volturara din Italia și Ardud din România. Primarii Marino Sarno și Ovidiu Marius Duma au pus bazele unei înfrățiri între cele două localități cu scopul unei colaborări culturale, dar și pentru a prezenta la Bruxelles proiecte comune privind politicile agricole, informează Nuova Irpinia.

O delegație italiană formată din studenți, profesori și angajați ai primăriei din Volturara s-a deplasat la Ardud și a donat școlii din oraș și autorităților române o varietate bogată de produse tipice zonei Irpinia, regiunea Campania, din care face parte localitatea sus amintită.

„Întâlnirea cu autoritățile române a fost foarte interesantă – a declarat primarul italian Marino Sarno – orașul Ardud are un castel medieval și este foarte bine dezvoltat. Pot confirma că întâlnirea nu a fost numai de natură instituțională, ci și una de prietenie. Primarul Ovidiu Marius Duma este o persoană întreprinzătoare și lucrează la îmbunătățirea serviciilor și a calității vieții comunității sale. Românii ne-au permis să cunoaștem realitatea lor socială și economică și am avut ocazia să participăm la un frumos concert la Filarmonică.”

Urmează ca în primăvară o delegație românească din Ardud să facă o vizită la Volturara.

Foto: Nuova Irpinia

Ardud este un oraș în județul Satu Mare aflat la 20 de kilometri de orașul reședință de județ.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Obiectivele turistice în Ardud sunt reprezentate de Cetatea Ardud, construită în 1481 de viitorul voievod al Transilvaniei Bartolomeu Drágffy și care a fost una dintre cele mai puternice fortărețe seniorale din nordul Transilvaniei. Pe locul acestei fortărețe nobilul Alexandru Karolyi a construit în anul 1730 un castel. În prezent se păstrează unul din turnuri, refăcut în anul 1896, în stil neogotic. Ruinele castelului se află la intrarea în Ardud.
De asemenea, biserica romano-catolică din Ardud, construită în 1482 și refăcută în 1860 și 1959, păstrează elemente de arhitectură gotică.

Ardudul mai este înfrățit cu orașele Trevoux și La Martyre din Franța, Szakoly, Napkor și Nyirbeltek din Ungaria, Veliki Beregi din Ucraina.

- Mai multe după publicitate -