Uniunea Salvați România denunță orice tentativă de descurajare a participării la vot și de îngrădire a drepturilor românilor din diaspora, așa cum reiese din declarațiile domnului Eugen Terteleac, Președintele Asociației Românilor din Italia, în cadrul Forumului Românilor de Pretutindeni, eveniment care s-a desfășurat zilele acestea la București sub patronajul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, se arată într-un comunicat remis pe adresa redacției noastre. „Cer clasei politice din țară să închidă imediat filialele partidelor politice din străinătate. Sunt ilegale și imorale”, a afirmat domnul Eugen Terteleac în cadrul dezbaterilor Forumului Românilor de Pretutindeni.
USR consideră că solicitările exprimate de domnul Terteleac denotă nu doar necunoașterea legislației și a principiilor europene cu privire la dreptul la liberă asociere, ci și rea-credință, mai ales venind din partea unei organizații care pretinde a reprezenta una dintre cele mai mari comunități de români din afara României. Cetățenilor români nu li se poate impune cum și cu cine să își petreacă timpul în țările în care au reședința atâta vreme cât respectă legislația locală în vigoare. Existența filialelor USR, precum și altor partide politice din țara noastră, din diaspora este rezultatul deciziei românilor de a se implica în viața publică și – alături de numărul mare al celor prezenți la urne – o dovadă de maturitate politică. De aceea USR ia act cu stupoare de propunerea de a interzice filialele din străinătate ale partidelor politice, o măsură nedemocratică, dar grăitoare pentru mentalitatea vechii clase politice.
Totodată, în condițiile în care statul român a eșuat în repetate rânduri în organizarea unor alegeri corecte pentru milioanele de români din diaspora, USR și-a asumat misiunea de a promova un proces electoral corect și eficient, inclusiv prin promovarea înscrierii pentru votul în secții și prin corespondență.
„Înscrierea pe site-ul votstrăinătate.ro a fost un demers politizat de filialele partidelor politice din străinătate”, a susținut domnul Terteleac. «Partide ca USR, PSD, PNL, au început să lucreze în forță cu filialele din străinătate, filiala USR Roma, filiala USR Milano, și să monopolizeze în spațiul public și online acest demers, politizându-l. „USR va înscrie milioane de oameni pe listele electorale!” Politizând acest demers avem o realitate cruntă, un refuz total din partea diasporei și aici îi felicit!»
Acuzațiile de politizare aduse USR de către domnul Terteleac sunt în acest context stupefiante și desprinse de realitatea zecilor de mii de români cărora li s-a refuzat dreptul de a vota la scrutinele desfășurate în ultimii ani.
Ca partidul care face parte din Alianța USR PLUS, prima opțiune de vot pentru românii din afara țării, Uniunea Salvați România va continua să promoveze participarea acestora în număr cât mai mare la alegerile care vor avea loc, dar și să sancționeze ferm orice tentativă de a împiedica desfășurarea unui vot corect înăuntrul dar și în afara granițelor României. Nu în ultimul rând, voluntarii USR PLUS dar și cei civici se vor afla în săptămânile următoare pe străzile din țară și din străinătate pentru a strânge în mod legal și corect semnături, precum și pentru a oferi informații despre participarea la alegerile prezidențiale din această toamnă.