Mihaela Stoicescu în vârstă de 50 de ani, rezidentă la Minerbe (Veneto) și originară din România, a fost ucisă la Noventa Vicentina pe data de 13 martie, în urma unui jaf de către autori necunoscuți. Astăzi, 13 iunie, la trei luni de la fapta comisă, forțele de ordine italiene au anunțat în sfârșit că au fost identificați cei doi infractori care au provocat moartea româncei noastre. Unul a fost prins și arestat, cel de-al doilea este căutat de poliție. Ambii sunt cetățeni italieni rezidenți la Napoli.
Ancheta a fost una lungă și complexă, au declarat în această dimineață carabinierii din Vicenza, pentru că elementele și probele pe care le-au avut inițial la dispoziție erau foarte puține: doi bărbați fără nume și o mașină Fiat Panda cu numere de înmatriculare false. După lungi și minuțioase investigații au reușit să îi identifice pe cei doi criminali napoletani, ei sunt: Enrico Pace în vârstă de 29 de ani și Maurizio Buoniconti de 45 de ani. Ambii sunt rezidenți într-un cartier din apropierea gării din Napoli. Mai este cercetat un al treilea individ, originar tot din Napoli, în vârstă de 37 de ani.
Carabinierii declară că italienii nu fac parte dintr-un grup criminal organizat (mafiot) ci sunt persoane cu diverse precedente legate mai ales de infracțiuni de furt și împreună au pus bazele unei bande pe teritoriul provinciei Vicenza.
Cum a fost ucisă Mihaela Stoicescu
În ziua de miercuri, 13 martie, Mihaela a decis să-și însoțească nepoata în vârstă de 33 de ani care trebuia să retragă o sumă mare de bani de la mai multe oficii poștale. Conform celor relatate autorităților, banii erau necesari proprietarului companiei unde nepoata Mihaelei lucra și care trebuia să plătească o livrare. Proprietarul uitase să se programeze pentru retragerea sumei de bani și astfel a trimis-o pe tânăra sa angajată să facă mai multe retrageri de la diverse bancomate din zonă.
După ce au ridicat bani de la bancomate din Zimella, Lonigo, Orgiano, mătușa și nepoata au ajuns și la poșta din Noventa Vicentina unde a avut loc tragedia.
Tânăra a intrat în oficiul poștal, iar Mihaela a rămas să o aștepte în Mercedes. În acel moment, în interiorul autoturismului ce avea cheile în contact, a intrat un bărbat care a încercat să pornească mașina izbind-o pe Mihaela jos, pe asfalt, după ce a deschis portiera din dreapta șoferului. A început să facă furios câteva manevre pentru a scăpa de femeia care se ținea cu putere de ușă, mai întâi a pornit mașina și a dat cu viteză înapoi, după care a accelerat înainte izbindu-se violent de o ambulanță. În urma acestor mișcări bruște ale mașinii, Mihaela Stoicescu a izbit puternic capul de portieră, apoi de asfalt. Traumatismele suferite i-au cauzat decesul. Nepoata, care a ieșit din oficiul poștal după ce a auzit-o pe mătușa sa țipând, nu a mai putut face nimic ca să o ajute.
Bărbatul de la volan a apăsat pe pedala accelerației, dar după circa 200 de metri s-a lovit de un stâlp în fața unității Gărzii de Finanțe din localitatea respectivă. Apoi a dat înapoi și s-a izbit de un zid al unei parcări. În acel moment a abandonat autoturismul Mercedes și s-a urcat într-o mașină Fiat Panda care îl urmărea îndeaproape, reușind să scape.
Bărbatul, împreună cu celălalt complice al său, au urmărit cele două femei și știau că au efectuat mai multe prelevări și că au o sumă mare de bani în mașină.
Astăzi, Maurizio Buoniconti a fost arestat pentru moartea Mihaelei Stoicescu. Enrico Pace a reușit să fugă de poliție favorizat și de mediul în care locuiește, un cartier foarte populat, cu multe clădiri și posibilități de evadare. El este dat în urmărire de poliție și căutat pe tot teritoriul Italiei.