O femeie română în vârstă de 52 de ani din Contursi Terme, provincia Salerno, a denunțat forțelor de ordine faptul că ar fi fost violată de trei ori de fiul bătrânului de care avea grijă. Bărbatul acuzat, un italian de aceeași vârstă cu femeia, a fost trimis în judecată și este în așteptarea procesului.
Potrivit acuzațiilor, bărbatul italian, fiul bătrânului asistat, ar fi forțat-o pe femeia română să facă sex cu el în trei ocazii. Românca a declarat că nu a fost de acord să întrețină relații sexuale cu bărbatul în niciun moment din cele trei și nu a acceptat niciodată avansurile italianului.
Luni, 12 noiembrie, bărbatul italian a fost trimis în judecată în urma declarațiilor femeii românce. Se așteaptă procesul pentru a se înțelege cum au decurs lucrurile cu adevărat, informează occhiodisalerno.it.