Italienii despre românca arsă de vie de iubitul italian: „Violeta, iartă-ne!”

- Conținut sponsorizat -

Emoționantă scrisoarea adresată de o organizație a femeilor din provincia Salerno „Consulta delle Donne Amministratrici del Vallo di Diano e Tanagro” româncei Violeta Mihaela Senchiu, 32 de ani, ucisă la Sala Consilina de către partenerul ei italian. Gimino Chirichella, în vârstă de 48 de ani a premeditat crima. Deși erau certați, acesta a mers la ea în apartament, însă înainte a trecut pe la o benzinărie unde a umplut două canistre cu benzină, după care a mers în locuința Violetei. A deschis ușa casei şi s-a dus în camera unde se afla românca noastră, a turnat benzină pe podea, apoi a dat foc, declanşând un incendiu puternic în apartament. Violeta și-a dat sufletul după câteva ore la spital, în chinuri groaznice din cauza arsurilor suferite.

Iată mesajul reprezentantele organizației „Consulta delle Donne Amministratrici del Vallo di Diano e Tanagro” pentru Violeta Mihaela Senchiu:

„Violeta, iartă-ne, am eșuat! Nu am auzit țipetele tale de ajutor, am stat indiferenți și am așteptat ca tu să găsești puterea de a ne căuta. Am eșuat! Acțiunile noastre nu au ajuns până la tine, pentru că femeilor ca tine nu le sunt de ajuns doar vorbele, ele au nevoie de gesturi concrete pe care să le primească în interiorul caselor, mai ales atunci când nu au forța să dezvăluie ce se întâmplă în casele lor. De ce nu ne-ai căutat? Pentru a-ți proteja copiii, de frica monstrului care era lângă tine? Nu știm! Putem doar să repetăm că am eșuat cu toții, familie și prieteni; nimeni nu a înțeles, nimeni nu a simțit că era atâta ură împotriva ta?? La școală nu a fost niciun profesor, niciun coleg de clasă care să perceapă o neliniște a copiilor sau a mamei lor? Societatea, statul, nu au aflat nimic, niciodată, despre situația de nesiguranță, de disconfort emoțional al acestei femei? Poliția, în nicio altă acțiune nu a văzut brutalitatea acelui monstru care te-a ucis? Cetățenii, cum ar fi vecinul, angajatorul, proprietarul magazinului unde îți făceai zilnic cumpărăturile, nu ți-au simțit durerea niciodată?? Toți am eșuat pentru că ți-am întors spatele și nu am vrut să vedem ce se întâmplă.

Iartă-ne, Violeta, pentru că te-am lăsat să pleci, dar în numele tău vom continua să strigăm „stop violenței” și să ajutăm femeile să iasă dintr-o situație similară cu a ta și să nu se mai spună că dacă o femeie stă lângă un bărbat care o chinue este pentru că e slabă de fire, sau pentru că o maltrata, sau pentru că de fapt „și-a căutat-o.” Când toate femeile se vor simți înțelese și protejate în acțiunile lor, vor vorbi despre ce li se întâmplă și vor denunța monștii. Cu vorbele suntem împotriva violenței dar, din nefericire, astăzi încercăm să înțelegem ceea ce ți s-a întâmplat ție, un om violent s-a folosit de cea mai crudă violență pentru a te ucide, probabil pentru că îi spusesei că relația voastră s-a terminat. Iartă-ne, Violeta, dacă nu te-am salvat!»

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Violeta, scusaci abbiamo fallito! Non abbiamo ascoltato le tue grida, siamo rimaste indefferenti ed in attesa che fossi…

Posted by Consulta Amministratrici del Vallo Di Diano e Tanagro on Sunday, 4 November 2018