Într-un text publicat pe pagina Ambasadei României din Italia, ambasadorul George Bologan își exprimă regretul pentru cele întâmplate la Lanciano, unde doi soți italieni au fost masacrați în bătaie de patru infractori români, intrați în vila cuplului de pensionari cu scopul de a-i jefui. Cei patru bandiți, toți arestați în momentul de față, i-au bătut și torturat pe Niva Bazzan și pe Carlo Martelli, iar femeii i-au tăiat lobul urechii drepte.
Ambasadorul României în Italia se declară mânit de cele întâmplate și specifică faptul că aceste acte inumane nu ne reprezintă ca popor:
„Am aflat cu profundă mâhnire despre actul deplorabil care a avut loc în localitatea Lanciano.
Resping cu fermitate orice act criminal și susțin cu tărie ca autorii responsabili să fie deferiți justiției și să suporte neîntârziat rigorile legii, indiferent de cetățenia acestora.
Doresc totodată să exprim întreaga mea compasiune față de victimele acestui act criminal deosebit de grav și mă alătur mesajelor de solidaritate transmise deopotrivă de cetățeni români și italieni.
Susțin importanța de a nu lăsa ca astfel de fapte deplorabile să afecteze imaginea comunității românești din Italia, buna conviețuire și interesele reciproce ale țărilor noastre.
Este foarte important să înțelegem că persoanele puse recent sub acuzare nu reprezintă valoarea umană, profunzimea și demnitatea poporului român și prin urmare nici a comunității românești din Italia. Niciun criminal nu reprezintă niciodată virtuțile națiunii sale; sufletul și gândirea sa sunt întinate. Fără nicio urmă de îndoială, susțin ca orice infracțiune comisă de un cetățean care nu respectă legea să fie pedepsită.
Binele este o valoare universală, iar noi, cei care credem în el și în apărarea lui, trebuie să facem front comun. Împreună, prin atitudini civice democratice, prin cooperare polițienească, prin respectarea valorilor universale, a legilor și cultivând încrederea în instituțiile statului, vom reuși să promovăm o cultură a solidarității, a siguranței, a civilizației și a omului integru.
George Bologan
Ambasadorul României în Italia”
Con grande rammarico sono venuto a sapere di un atto deplorevole che si è verificato nella località di…
Posted by Ambasada României în Italia / Ambasciata di Romania in Italia on Thursday, 27 September 2018