De ce este înclinat şi cum de nu se prăbuşeşte Turnul din Pisa. Rebel și încăpățânat, spun cercetătorii

- Conținut sponsorizat -

Turnul din Pisa (Torre di Pisa) este cea mai faimoasă clădire înclinată din lume și punctul de reper al orașului Pisa din Italia.

Turnul a fost planificat ca o campanilă pentru Domul din Pisa. După doisprezece ani de la punerea pietrei de temelie, la 9 august 1173, când construcția ajunsese la etajul al treilea, datorită proastei calități a solului, constituit din noroi argilos și nisip, turnul începea să se încline în direcția sud-est. Timp de o sută de ani construcția a fost stopată. Următoarele patru etaje au fost construite oblic, pentru a compensa partea înclinată. După aceea, construcția a trebuit să fie întreruptă din nou, până în 1372, când turnul-clopotniță a fost finalizat.

Timp de aproape 1.000 de ani, Turnul din Pisa a rezistat la multe: cutremure, Mussolini şi alte încercări de îndreptare. Un nou studiu al unei echipe europene de ingineri arată de ce turnul este atât de „rebel” şi de „încăpăţânat”, scrie descopera.ro

Nu a vrut să se îndrepte (rebel) şi nici nu s-a prăbuşit (încăpăţânat) din acelaşi motiv: solul moale de la baza acestuia. Astfel, interacţiunea dintre fundaţia turnului şi solul moale i-a oferit o stabilitate (instabilă) bizară.

Mai multe cutremure puternice au lovit Italia de la construcţia turnului în 1173, a căror existenţă se cunoaşte din diferite cronici chiar de pe vremea Sfântului Imperiu Roman. Totuşi, niciunul dintre aceste evenimente nu au dus la schimbarea axei Turnului din Pisa, scrie Popular Science.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cercetătorii au ajuns la concluzia, în urma analizelor, că dacă un cutremur ar lovi zona, solul moale, înălţimea şi robusteţea turnului nu ar vibra atât de mult precum structurile adiacente.

„În mod ironic, acelaşi sol care a cauzat instabilitate şi a dus turnul în punctul prăbuşirii, are meritul de a ajuta construcţia să supravieţuiască evenimentelor seismice”, a precizat inginerul George Mylonkanis, unul dintre membrii echipei de cercetare de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, şi unul dintre cei doi savanţi non-italieni din echipa de cercetare formată din 16 specialişti.

Acesta este cel mai nou studiu cu privire la Turnul din Pisa. În ultimii 30 de ani, construcţia (aproape) milenară a reintrat în atenţia specialiştilor după ce în 1990, în urma unui cutremur, structura a început să se aplece dramatic, iar intervenţiile inginerilor au făcut ca turnul să revină la unghiul său cunoscut de 0,54 de grade.

Datorită importanței sale pentru industria turismului din Pisa, guvernul italian s-a implicat serios în ultima consolidare care a început în anul 1990. În decembrie 2001 turnul a fost declarat stabil și sigur pentru 300 de ani și a fost redeschis accesului publicului.