Viața șoferilor comunitari povestită de un român din Italia: „Nu este deloc ușor, nu e așa cum îmi imaginam eu”

Sunt șofer la o firmă din Italia și am ajuns din întâmplare să practic meseria asta, de camionagiu. Firma unde lucram în Brașov a început să ne întârzie cu salariile, primeam banii după trei luni și nici atunci pe toți. Aveam rate la bănci și nu îmi permiteam să aștept prea mult salariul iar o cunoștință mi-a propus să vin la o firmă din Italia ca șofer comunitar. M-am gândit imediat că o să scap de datorii și o să mă întorc în țară, într-un an, doi. Au trecut opt, am terminat cu datoriile dar încă nu m-am întors în România. Nu mai condusesem un TIR adevărat în viața mea, școala de șoferi o făcusem pe un „Saviem” hodorogit, am învățat să conduc practic, pe autostrăzi, aici, în Italia.

Primul meu patron din România, unde am lucrat, nu a vrut să mă lase să conduc o camionetă de 7.5 tone a lui luată second hand, mi-a spus că doar după ce o să am vechime 100.000 de kilometri o să pot face acest lucru. Și cum să am eu vechime dacă la el am început munca pe când aveam doar 18 ani? La firma italiană m-a lăsat sa conduc și fără experiență, am stat două luni cu șoferul român care m-a adus, după care am preluat eu un camion, de unul singur.

Nu este ușor defel, nu e așa cum îmi imaginam eu viața „tiriștilor”, a șoferilor de pe TIR-uri

Nu, nu e ușor! Să stai 3-4 luni doar în camion, să nu știi unde te oprești seara, ce parcare găsești, dacă au baie unde să poți face un duș, dacă au lumină în parcare și multe alte lucruri la care nu se gândește nimeni.

Nici o statistică detaliată nu ne spune câți șoferi de camion români suntem pe comunitate, am întâlnit în toate parcările din Europa șoferi români cu numere de Belgia și contract pe Slovacia, cu numere de Polonia și contract în România, tot felul de combinații de genul ăsta care face imposibilă o statistică exactă a numărului de șoferi români.

- Continuarea după publicitate -

Fiecare are povestea lui, pe fiecare îl așteaptă cineva acasă, am auzit sute de povești „de parcare”, multe despărțiri, multe accidente. Am avut colegi în firma în care lucrez de diverse alte profesii: bucătari, avocați, polițiști, profesori, lăutari, nevoia i-a împins să practice și această meserie. Pentru că da, este adevărat, se câștigă mai bine dar nu știu mulți cu câte sacrificii…

Astăzi încarci în Italia să zicem, mâine descarci în Franța, apoi încarci pentru Germania, urmează Spania, Belgia și aproape toate țările Europei. Nu știi unde te prinde duminica, lângă cine o să stai în parcare, trebuie mereu să îți faci provizii de mâncare și apă. Și să ai multă răbdare, de multe ori trebuie să aștepți de vineri după amiază până luni dimineața, pe o căldură de 40 grade, sau pe ploaie, pe vânt, pe zăpadă și frig de minus 10-15 grade.

Fiecare își petrece timpul cum știe și poate, unii fac mâncare, alții se uită la filme pe calculator, alții beau, unii joacă table, orice, numai să treacă timpul. Eu vizitez mult locurile în care ajung, am mers în fiecare oraș pe unde a trebuit să poposesc, am mers cu trenul, autobuzul și mult la picior. Am vizitat astfel, mai mult de 100 de orașe mari din Europa!

Dar după un an, doi, de dormit în cabină, nu îți mai găsești locul când mergi în concediu acasă, nu mai dormi liniștit în patul tău, tresari la orice mic zgomot. Relația cu familia se răcește, copiii tăi ajung să nu te mai cunoască, fetița mea avea doi ani și se uita ciudat la mine, nu mă mai cunoștea, degeaba vorbeam toată ziua la telefon și ne vedeam pe cameră. Prin anul 2004 eu câștigam 4 milioane de lei ca vânzător la Mobexpert iar o cunoștință de-a mea 40 milioane ca șofer de camion. Credeam că l-am apucat pe Dumnezeu de picior cu salariul ăla, credeam că aia e fericirea! Am ajuns la rândul meu șofer de camion și câștigam mai mult ca el, dar nu s-a schimbat mai nimic, mulți bani ai, mulți cheltui, pot spune că fericirea nu se cumpără cu bani.

În această meserie în fiecare zi dai de alte probleme, nu ești ca într-o fabrică

Azi ai o descărcare într-o firmă din Italia într-o zonă unde drumul este interzis pentru camioane, în altă zi nu găsești o adresa din Portugalia, în altă zi nu te încarcă în Belgia că nu ai trecut testul de engleză ca  să poți avea acces în firma respectivă, în altă zi ai explozie la roata de la remorcă și tot așa, nici o zi nu e ca alta. Apoi sunt problemele strict personale ale fiecăruia, că și noi suntem oameni! Nu de mult timp, un coleg a plecat dintre noi de tânăr, a aflat că are cancer la o vizita medicală tocmai când vroia să schimbe locul de muncă, să se întoarcă în România, alt coleg, mai în vârstă, l-a lăsat nevasta imediat după nunta fiicei, când au plecat invitații a plecat și nevasta. Multe povești aș putea să vă mai spun despre colegii de prin parcări.

O întâmplare trăită de mine mă întristează amarnic, ori de câte ori îmi amintesc de ea. Când după ce am așteptat vreo două ore într-o spălătorie de lângă Hamburg cu un coleg polonez instrucțiunile de încărcare el a primit în nord iar eu în sud. Am mers împreună până la intrarea pe autostradă, el a făcut la stânga, eu la dreapta. După vreo 2 kilometri a intrat un microbuz în el, camionul lui s-a răsturnat în șantul de pe marginea drumului și a murit pe loc, avea peste 20 ani de experiență. Am fost marcat vreo 2-3 luni, puteam fi eu în locul lui, aș fi putut să primesc eu încărcătura și destinația sa, eram omul cu care a vorbit ultima dată.

Drumuri bune, dragi colegi șoferi!

Nimeni nu va ști cu adevărat viața șoferilor până nu o să stea o vreme pe cabină, până nu mănâncă la roata camionului, până nu doarme iepurește de frica hoților, până nu face coadă la dușurile din popasurile de pe marginea autostrăzilor, de aceea rog și pe această cale un reprezentant al Ministerului Transporturilor să vină într-o cursă cu camionul. Consider că nu se pot da legi pentru șoferi fără să se cunoască cât de cât viața lor. Și suntem mulți, foarte mulți, unii spun 250.000, alții spun 500.000, eu cred că suntem peste un milion, poate o să se gândească vreodată cineva să facă o statistică exactă.

Până atunci, cu bune și grele, departe de țară, de familie, s-aveți numai drumuri bune, dragi colegi șoferi!

Vasile Mihali – Italia

Așteptăm cu interes experința ta de viață departe de țară, la adresa de email contact@rotalianul.com sau aici, pe pagina de Facebook Rotalianul – Revista românului din Italia.