Un român fără adăpost a fost găsit mort în Italia, la Bibione, în apropierea unui gard viu de pe Corso Europa, unde își improvizase un loc pentru dormit. Echipajele chemate de trecători au încercat să-l resusciteze, însă nu au reușit să-l salveze.
Potrivit Il Gazzettino, conaționalul nostru avea 58 de ani și era cunoscut în stațiune ca „Tony” Zoltan, deși numele său real era Szabo Zoltan. Originar din București, el venea vara la Bibione de aproximativ 20 de ani.

Oamenii care îl întâlniseră de-a lungul timpului îl descriu ca pe un om blând, amabil, bun și cu un comportament mereu cumpătat. Pentru mulți dintre localnici, devenise un chip familiar, asociat cu lunile de vară petrecute în stațiune.
În trecut, colaborase cu parcul de distracții Luna Park din localitate. Ulterior, le dăduse o mână de ajutor unor prieteni care lucrau la diferite activități și jocuri de pe litoral. Când era întrebat unde își petrecea restul anului, povestea că în fiecare iarnă se întorcea în România.
Ultimii ani îi aduseseră însă dificultăți financiare și personale serioase. La Bibione, câțiva prieteni și oameni solidari continuau să-l sprijine concret, pentru a-l ajuta să trăiască în condiții cât de cât demne.
Descoperirea trupului a fost făcută dimineața devreme. Câțiva trecători au observat că bărbatul zăcea nemișcat pe jos și au cerut imediat ajutor. La fața locului au ajuns personalul medical al serviciului de urgență 118 și agenții poliției locale din Distretto Veneto est.
Manevrele de resuscitare nu au avut rezultat, iar medicii au constatat decesul. Se presupune că acesta survenise în timpul nopții.
În cursul verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au găsit asupra românului un card de abonament emis pe numele unui cetățean din Catania. Cel mai probabil, bărbatul îl găsise întâmplător pe stradă în zilele precedente și îl păstrase.
După îndeplinirea formalităților și obținerea aprobărilor necesare din partea autorităților, trupul a fost dus la camera mortuară a cimitirului din Bibione, unde se află la dispoziția familiei.










