O badantă din Italia și-a pierdut viața după ce a căzut cu bicicleta într-un canal plin cu apă, trupul neînsuflețit fiind descoperit la aproximativ 800 de metri de locul tragediei, unde fusese purtat de curenți.
Femeia se numea Danuta Lisowska, avea 62 de ani și era originară din Polonia. Ea locuia oficial în Bergamo, dar își stabilise temporar domiciliul în localitatea Roccafranca, în provincia Brescia, unde lucra.
Bicicleta răsturnată a fost observată de trecători
Descoperirea a fost făcută în jurul miezului nopții dintre joi și vineri, 24 iulie 2026, în canalul Villachiara, care traversează zona rurală din Roccafranca.
Alarma a fost dată după ce mai mulți trecători au remarcat o bicicletă căzută pe pista destinată bicicliștilor. Din coșul montat în partea din față ieșea geanta unei femei, iar în interiorul acesteia au fost găsite documente.
Pompierii sosiți la fața locului au început imediat verificările în cursul de apă aflat lângă pistă.
Trupul, purtat 800 de metri de curent
Operațiunea de căutare a durat mai puțin de o oră. Îngrijitoarea a fost găsită fără viață la aproximativ 800 de metri în aval de punctul în care ajunsese în apă.
Din primele elemente ale cazului reiese că femeia circula cu bicicleta la o oră târzie, pe pista care urmează traseul șoselei provinciale 2.
Momentul căderii, surprins de camere
Înregistrările realizate de sistemul de supraveghere montat în exteriorul unei firme au permis reconstituirea celor întâmplate. În apropierea cimitirului, bicicleta condusă de femeie a deviat brusc de la traseu, iar aceasta a căzut în canalul de dedesubt.
Nu s-a stabilit dacă îngrijitoarea și-a pierdut echilibrul din cauza unei probleme medicale apărute pe neașteptate sau dacă a fost vorba despre un moment de neatenție.










