Haos pe un aeroport din Italia: avion Ryanair plecat gol, cu 200 de pasageri rămași la sol

Aproximativ 200 de persoane care urmau să zboare spre Barcelona, în Spania, au rămas la sol pe aeroportul din Bologna, Italia, deși aeronava Ryanair a decolat și a ajuns la destinație conform programului. Incidentul, provocat de probleme la sistemul de înregistrare și îmbarcare, a afectat sute de călători de la cel puțin patru curse.

Conform celor relatrate de Il Resto del Carlino, dificultățile au apărut în zorii zilei de 8 iulie 2026, pe aeroportul „Guglielmo Marconi” din Bologna. Printre cursele implicate s-a numărat zborul Ryanair FR574, programat să plece spre Barcelona la ora 5:45.

Aeronava a decolat fără pasageri

Avionul a părăsit aeroportul la ora stabilită, însă oamenii care cumpăraseră bilete nu au fost îmbarcați. La poarta de plecare nu se afla personal care să verifice documentele de călătorie sau să scaneze codurile de pe bilete.

Graziella Rita Fortino, avocată și mama a doi dintre pasageri, Luca și Davide, a relatat că fiii săi urmau să plece în Spania pentru o călătorie organizată după absolvirea liceului.

„Zborul a plecat «în mod normal», la timp, la ora 5:45, cursa FR574, dar complet gol, lăsând la sol aproximativ 200 de pasageri, dintre care mulți erau foarte tineri și așteptau să pornească în vacanțele pentru care munciseră și pe care și le doriseră atât de mult”, a declarat femeia.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Reprezentanții aeroportului au explicat că situația a fost determinată de defecțiuni ale sistemului folosit pentru înregistrarea și îmbarcarea călătorilor.

Mesajele de bun venit au sosit înainte ca pasagerii să plece

Cei doi tineri se aflau deja la poarta de îmbarcare când au observat că, deși se apropiase ora decolării, nimeni nu începuse procedurile necesare urcării în avion.

„Fiii mei erau la poartă când și-au dat seama că, odată ajunși la ora plecării, nu era nimeni care să facă îmbarcarea, să ia biletele și să scaneze codurile QR. În acel moment a apărut anunțul că zborul avea întârziere. Însă, după un timp, au început să primească pe telefon mesaje cu textul «Bun venit la Barcelona», deși nu plecaseră niciodată”, a povestit mama.

Cursa a decolat și a aterizat la orele prevăzute, dar fără pasageri la bord.

„Zborul a plecat și a aterizat la timp. Dar a făcut-o fără nimeni la bord. Pasagerii au fost abandonați complet și lăsați să găsească singuri o soluție”, a mai spus femeia.

Călătorii au primit alte zboruri sau rambursarea biletelor

După incident, pasagerilor li s-ar fi oferit posibilitatea de a fi repartizați pe alte curse sau de a primi banii înapoi din partea companiei aeriene.

Luca și Davide și-au schimbat biletele, iar în seara aceleiași zile au plecat spre Veneția, de unde urmau să ia un alt avion.

Problemele nu ar fi vizat numai cursa spre Barcelona. Situații similare s-ar fi putut produce și în cazul pasagerilor care trebuiau să ajungă la Brindisi sau în alte destinații europene, fiind afectate în total cel puțin patru zboruri. Sistemul a revenit la normal în cursul aceleiași dimineți.