O nouă rută aeriană directă va lega Bucureștiul de Milano Malpensa, unul dintre cele mai importante aeroporturi din nordul Italiei.
Zborurile vor începe la sfârșitul lunii mai 2026 și vor fi operate de AnimaWings de trei ori pe săptămână.
Prima cursă regulată București – Milano Malpensa a fost programată pentru data de 29 mai 2026. Compania aeriană controlată de fondatorii Christian Tour va zbura pe această rută în zilele de luni, miercuri și vineri.
Noua conexiune face parte din extinderea rețelei europene AnimaWings și vizează una dintre cele mai importante legături aeriene dintre România și nordul Italiei.
Ruta va fi operată cu aeronave Airbus A220-300 intrate recent în flota companiei, fiecare avion având 137 de locuri: 12 la Business Class și 125 la Economy Class.
„Milano Malpensa este unul dintre cele mai importante hub-uri internaţionale ale Italiei, cu un rol strategic pentru business, fashion, industrie şi evenimente internaţionale, iar cererea pentru conexiuni directe şi servicii de calitate între cele două pieţe este constantă. În acelaşi timp, Italia rămâne o piaţă strategică pentru AnimaWings, iar dezvoltarea conectivităţii către această destinaţie face parte din planurile noastre de extindere pe termen lung”, spune Marius Pandel, CEO şi co-fondator AnimaWings.
Decizia companiei vine în contextul în care nordul Italiei găzduiește una dintre cele mai mari comunități românești din Europa. În același timp, Lombardia este unul dintre centrele economice majore ale Italiei, ceea ce poate susține atât deplasările de afaceri, cât și călătoriile de vacanță sau vizitele la familie.
Pasagerii vor avea la dispoziție un serviciu de tip full-service, care include bagaj de cabină, alegerea locului și check-in gratuit. Pe această rută vor fi disponibile opțiuni Business Class, Premium Economy și Economy.
„Acest nou serviciu, operat de un transportator cu servicii complete, contribuie la extinderea gamei de produse disponibile pe rută şi consolidează rolul Malpensa ca principală poartă de acces internaţională pentru nordul Italiei, sporind în acelaşi timp conectivitatea cu România, o piaţă strategică caracterizată prin legături economice, comerciale şi sociale puternice cu regiunea Lombardia.”, adaugă Aldo Schmid, Head of Aviation Business Development, Milan Malpensa Airport.
AnimaWings operează în prezent curse regulate spre destinații europene precum Paris – Charles de Gaulle, Stockholm – Arlanda și Istanbul. Rețeaua companiei a fost extinsă recent și cu zboruri către Londra Gatwick, Geneva, München și Atena.
Lansată în 2020 de fondatorii Christian Tour, compania aeriană operează în prezent opt aeronave Airbus. Șase dintre acestea sunt Airbus A220 livrate în ultimele 18 luni, iar planul AnimaWings este ca flota să ajungă la 14 aeronave până la finalul anului 2027.










