Român arestat pe un aeroport din țară, în timp ce se pregătea să plece din România. Ce au descoperit polițiștii

Un român căutat la nivel internațional de autoritățile judiciare din Italia, a fost reținut de polițiștii de frontieră pe Aeroportul „George Enescu” din Bacău.

Pe numele său exista un mandat european de arestare, informează Ziarul de Roman.

Bărbatul are 38 de ani și este originar din localitatea Roznov, județul Neamț. El a fost depistat la data de 16 mai 2026, în interiorul Terminalului Plecări al aeroportului băcăuan.

Verificările făcute de polițiștii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport „George Enescu” Bacău au arătat că individul era urmărit internațional de autoritățile judiciare italiene.

Mandatul european de arestare fusese emis pentru infracțiuni contra ordinii și liniștii publice.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

După identificare, bărbatul a fost preluat de polițiștii Serviciului Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. În urma procedurilor, polițiștii l-au reținut și l-au dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bacău.