Badantă moldoveancă, arestată în Italia. Acuzată că a bătut bătrânul cu dizabilități pe care-l asista

O femeie de 65 de ani, originară din Republica Moldova, a fost arestată în Italia, după ce autoritățile au pus în aplicare un ordin de încarcerare emis în urma unei anchete privind maltratarea unui vârstnic cu dizabilități, aflat în grija ei.

Potrivit publicației ModenaToday, îngrijitoarea moldoveancă era căutată de mai mult timp și a fost arestată luni, 2 martie,  la Prignano sulla Secchia, în provincia Modena, după o anchetă care a avut la bază o plângere depusă la carabinieri în 2020.

Din verificări a rezultat că între martie și iunie ale acelui an, pe vremea când lucra ca îngrijitoare într-o familie din zona Bologna, femeia ar fi comis, în repetate rânduri, acte de violență și intimidare asupra bărbatului cu dizabilități care îi fusese încredințat pentru îngrijirea de zi cu zi.

Judecătorul a condamnat-o la închisoare 

După condamnare femeia nu a mai fost de găsit, până în urmă cu două zile când a fost depistată de carabinieri.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Aceștia au transferat-o pe badanta moldoveancă la penitenciarul din Modena, unde urmează să execute o pedeapsă definitivă pentru faptele sale, considerate grave de anchetatori.