Un grup de informaticieni români din Paris își propun să distrugă birocrația din România

- Conținut sponsorizat -

Am putea deveni prima țară din lume care să construiască o rețea de informaticieni specializați, și asta datorită unui grup de români stabiliți în Franța, mai exact la Paris, care au creat Romanian IT.

Este vorba de o comunitate de specialiști în IT care, printre altele, își propune și spargerea birocrației românești prin colaborarea dintre Romanian IT și programe de genul Gov IT Hub, program guvernamental care la rândul său își propune transformarea serviciilor publice din România cu ajutorul tehnologiei. Mai pe scurt, inovație și digitalizare la scară largă.

„Ceea ce isi propune proiectul nostru este sa ne aducă într-un cadru în care să putem colabora. Orice idee să fie ușor promovată și distribuită”,  declară Valentin Maior, unul dintre co-fondatorii Romanian IT și cel care a avut și ideea de altfel.

Stabilit la Paris de doi ani și necunoscând pe nimeni în domeniu, Valentin a decis să creeze el o astfel de comunitate formată din informaticieni specialiști prin care, atât cei din țară cât și cei din străinătate, să contribuie la dezvoltarea de diverse proiecte în domeniu.

”Misiunea Romanian IT este de a dezvolta un cadru în care studenții, specialiștii, antreprenorii români și investitorii din tech să se reunească cu scopul de a colabora și comunica. Susținem implicarea în proiecte cu caracter civic, evenimente cu tematică tehnică sau de promovare a startupurilor, în vederea creșterii competitivității și vizibilității pe piața globală”, este scris pe site-ul Romanian IT.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La ce folosește o astfel de comunitate? Răspunsul este simplu: oferă acces la informație și promovare oricărei idei în domeniu, punând în contact specialiști din toată lumea cu experiențe și informații de tot genul care pot contribui la promovarea și dezvoltarea idei respective.

O astfel de comunitate nu numai că oferă o mulțime de avantaje pentru cei care lucrează sau au o afacere în domeniu dar, cum scriam și la începutul articolului, poate duce la o implementare tehnologică și inovativă în sistemul românesc prin idei care vor reduce cu mult sau chiar vor distruge birocrația, facilitând la nivel de costuri și de timp multe dintre nevoile legale sau administrative ale românilor.

Oricine lucrează în domeniu se poate înscrie în această comunitate, fie ca membru ori ca ambasador, și poate contribui și beneficia de ceea ce poate deveni prima și cea mai puternică rețea IT din lume, și anume, Romanian IT.