Muncitor român din Italia, a rămas fără un braț în urma unui grav accident de muncă

- Conținut sponsorizat -

Un muncitor de naționalitate română, în vârstă de 51 de an și rezident în Godega di Sant’Urbano, provincia Treviso din Italia, a suferit un accident grav în timpul muncii, în urma căruia i-a fost amputat un braț.

Incidentul s-a produs în jurul orei 23:00 din seara zilei de luni, la fabrica Tema din San Giacomo di Veglia, specializată în produse pentru construcții și geotehnică.

Conaționalul nostru, identificat cu inițialele I.C., lucra pe linia de extrudare, un mecanism automatizat utilizat pentru deformarea materialelor plastice.

Procesul s-a oprit din cauza unor reziduuri de material, iar muncitorul român cunoscând bine sistemul, a încercat să îndepărteze blocajul introducând brațul într-o cavitate a mașinii.

În mod neașteptat, mecanismul automat s-a reactivat, iar ruloul în mișcare i-a prins și strivit brațul, relatează Il Gazzettino.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Deși sistemul de siguranță al mașinii a oprit operațiunea în câteva secunde, reducând riscul unor răni suplimentare, leziunile erau deja foarte grave.

Colegii de muncă au intervenit rapid, încercând să-l elibereze și să-i ofere primul ajutor. Un apel la serviciul de urgență 118 a adus la fața locului o ambulanță și o echipă medicală.

După stabilizarea pacientului, acesta a fost transportat cu elicopterul medical „Leone 1” la spitalul din Costa pentru tratament de specialitate.

Pentru investigarea circumstanțelor și cauzelor accidentului, la fața locului au intervenit inspectorii SPISAL, unitatea de sănătate și siguranță la locul de muncă, precum și o patrulă a carabinierilor din Vittorio Veneto.

Reprezentanții fabricii Tema au refuzat să facă declarații oficiale despre incident.

- Continuarea după publicitate -

Sindicatul Cgil Electrolux a reacționat dur, acuzând compania de neglijență și prioritizarea profitului în detrimentul siguranței angajaților.

Într-un comunicat, aceștia au susținut că „un braț prins în mașină este rezultatul eliminării măsurilor de siguranță pentru a produce mai multe piese și a obține mai mult profit”.

Sindicatul a anunțat intenția de a organiza un protest pentru a solicita redeschiderea unei filiale Spisal în Conegliano, închisă în urmă cu doi ani.

„Într-o regiune precum Conegliano și Vittorio Veneto, una dintre cele mai industrializate din Italia, lipsa controalelor preventive în fabrici este inacceptabilă”, se arată în comunicatul sindicaliștilor.

- Continuarea după publicitate -

Accidentul readuce în atenție nevoia stringentă de controale și măsuri stricte de siguranță în fabrici, mai ales în zonele industrializate, pentru a preveni astfel de tragedii.

Ancheta autorităților continuă pentru a stabili cu exactitate cauzele și responsabilitățile legate de acest incident.