Copil român din Italia, sună la 112 și salvează viața mamei. „Veniți, vă rog, tata o bate pe mama”

Un copil român din Italia, în vârstă de numai 11 ani, a salvat viața mamei sale, cerând ajutorul forțelor de ordine în momente critice de violență în familie.

Conform publicației Corriere Adriatico, minorul a apelat numărul de urgență 112, spunând operatorului: „Veniți acasă, vă rog, tata o bate pe mama”.

La capătul firului, vocea copilului era marcată de disperare, dar și de un curaj care a mobilizat imediat echipa de intervenție.

În scurt timp, carabinierii au ajuns la locuința familiei, situată în Ancona, provincia cu același nume din regiunea Marche, și au reușit să-l rețină pe agresor.

Tatăl violent, un italian în vârstă de 51 de ani, originar din Roma și stabilit în Ancona, fusese deja denunțat de mama copilului, o femeie de origine română, în urmă cu două luni.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Acel incident a dus imediat la inițierea unei anchete pentru violență domestică, mai precizează sursa citată.

Cu toate aceastea, în ziua în care a primit notificarea pentru a se prezenta în instanță, furia bărbatului a culminat cu un atac asupra soției sale, chiar de față cu fiul lor.

Din fericire, curajul copilului, care a cerut ajutor telefonic, a permis intervenția rapidă a carabinierilor și arestarea tatălui violent.

În cursul zilei de joi, 31 octombrie 2024, bărbatul italian a fost condamnat la doi ani de închisoare printr-o sentință emisă de judecătoarea Francesca De Palma.

De-a lungul timpului, conaționala noastră a suportat în tăcere violențele și amenințările bărbatului, până când a decis să apeleze la asociația Donne e Giustizia din cadrul centrului antiviolență din Ancona. Avocata femeii, Irene Pastore, a sprijinit-o pe parcursul procesului.

- Continuarea după publicitate -

Relația toxică dintre cei doi s-ar fi înrăutățit în vara anului 2023, când agresorul a început să o amenințe și să o insulte frecvent.

„Mă amenința, mă prindea de gât, mă jignea în fel și chip,” a mărturisit femeia. De asemenea, acesta îi striga frecvent: „Dacă voi ajunge la închisoare, va fi pentru că te-am ucis”.

În ciuda unui ordin de interdicție, în luna iulie a anului trecut, bărbatul a încercat să intre din nou în casa femeii pentru a-și lua câinele, incident care l-a trimis la închisoare pentru a doua oară.

- Mai multe după publicitate -