Doi frați din orașul Brescia, situat în regiunea Lombardia din Italia, au relatat experiența pe care au avut-o în ultimii patru ani cu o agenție specializată în furnizarea de colaboratori domestici, după ce au decis să renunțe la metodele tradiționale de angajare a unei badante pentru părinții lor în vârstă de peste 90 de ani.
„Prin agenție e totul mai simplu”, au declarat ei pentru ziarul local Il Giornale di Brescia.
Cei doi fii ai bătrânilor au optat inițial pentru recomandări de la alte persoane și apoi au apelat la un Centru de Asistență Fiscală (CAF) pentru formalitățile necesare angajării.
Cu toate acestea, volumul mare de sarcini birocratice i-a determinat să caute o soluție mai eficientă.
„Eu și sora mea nu mai reușeam să ne ocupăm de părinții noștri”, a explicat unul dintre ei.
„La început, ne-am bazat pe recomandări și am apelat la CAF pentru a reglementa angajarea și pentru plata contribuțiilor.
Am dorit să facem lucrurile corect de la început, evitând munca la negru, deoarece, în caz de incident, am fi fost într-o situație complicată.”
Când gestionarea tuturor formalităților a devenit copleșitoare, familia a descoperit opțiunea de a colabora cu o agenție specializată. De atunci, nu s-au mai întors la metodele anterioare.
Cei doi frați au subliniat că agenția se ocupă de toate aspectele legate de angajare, inclusiv de concedii, plata contribuțiilor și a indemnizațiilor de final de contract (TFR), eliminând astfel stresul administrativ pentru familie.
Un alt avantaj major al colaborării cu agenția este asigurarea continuității îngrijirii, chiar și în situațiile neprevăzute, cum ar fi concediile sau plecările definitive ale îngrijitoarelor.
„Dacă înainte era o problemă să găsim rapid o înlocuitoare, acum agenția se ocupă de tot, inclusiv de înlocuirea temporară sau permanentă a îngrijitoarelor.
Am avut câteva cazuri în care îngrijitoarele au decis să se întoarcă definitiv în țările lor de origine, dar agenția le-a înlocuit fără întârziere.”
Costul acestei asistențe nu este neglijabil, frații italieni recunoscând că plătesc între 1.800 și 2.000 de euro pe lună, în funcție de necesitățile părinților.
„Prețul variază în funcție de starea de sănătate a persoanei asistate, dacă este autonomă, imobilizată la pat sau dacă are sau nu luciditate mentală”, a adăugat unul dintre cei doi frați.
Cât din această sumă ajunge în mâna badantei însă, nu spune nimeni, iar ceea ce multe familii italiene nu știu și nici ziarul citat nu a precizat acest lucru, este că multe dintre agențiile care oferă astfel de servicii exploatează îngrijitoarele și le plătesc mult mai puțin decât se cuvine.
Un exemplu recent în acest sens poate fi citit în articolul de mai jos, fiind vorba de o rețea de exploatare a lucrătorilor din domeniul asistenței la domiciliu din Italia destructurată de autoritățile locale, expunând condițiile inumane la care erau supuse îngrijitoarele, majoritatea femei străine.