Italia: Doi pasageri ajunși prea târziu la îmbarcare au dat buzna pe pistă și au alergat după avion

- Conținut sponsorizat -

Doi tineri italieni, în vârstă de circa 20 de ani și originari din Milano, au provocat haos pe aeroportul Costa Smeralda din Olbia, insula italiană Sardinia, după ce au ajuns prea târziu la poarta de îmbarcare.

Ei s-au certat cu personalul companiei aeriene și au încercat apoi să alerge după avionul care deja începuse faza de rulare pentru operațiunile de decolare.

Incidentul a avut loc în jurul orei 11:30 din dimineața zilei de 25 iulie 2024, și a fost nevoie de intervenția poliției aeroportuare pentru a-i putea opri pe cei doi pasageri, conform celor relatate de publicația La Nuova Sardegna.

Potritiv sursei citate, ei aveau bilete valide pentru un zbor WizzAir spre aeroportul Milano Malpensa și chiar au ajuns la aeroport cu mult înainte de ora limită pentru îmbarcare.

Cu toate acestea, nu se știe exact ce a mers prost. Există posibilitatea să fi greșit poarta de îmbarcare sau să fi fost distrași, nereușind astfel să audă apelurile operatorilor care îi îndemnau pe pasageri să se prezinte la îmbarcare.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Când în cele din urmă au ajuns la poarta corectă, era deja prea târziu, procedurile de îmbarcare fiind încheiate.

Tinerii au reacționat furios însă, spunând: „Nu, nu, nu. Nu se poate. Noi trebuie neapărat să prindem acel avion, trebuie să ne întoarcem acasă”.

Nemulțumiți, ei au început să insulte personalul aeroportului și au forțat trecerea prin poarta de îmbarcare, ajungând pe platforma de staționare a avioanelor, o zonă strict interzisă publicului.

De acolo, au început să alerge către avionul care se pregătea să decoleze. Din fericire, doi șoferi ai autobuzelor de pe pista de aterizare au reușit să îi oprească, iar polițiștii de frontieră au intervenit prompt.

Cei doi tineri se confruntă acum cu plângeri penale pentru întreruperea serviciului public și vor primi o sancțiune administrativă pentru încălcarea planului național de securitate aeriană.

- Mai multe după publicitate -