A fost în sfârșit identificat în aceste zile cadavrul găsit pe teritoriul localității San Polo, provincia Piacenza, în cursul lunii aprilie.
Este al unui român în vârstă de 41 de ani, Nistor Costel, care era dat dispărut de familie din luna ianuarie a acestui an, informează Il Piacenza.
În după amiaza zilei de sâmbătă, 22 aprilie, un cetățean care efectua lucrări de curățare a unui teren, a făcut o descoperire macabră: un cadavru în stare avansată de descompunere.
Zona, situată la periferia localității San Polo, aproape de drumul provincial către Turro, a devenit rapid locul unei investigații amănunțite din partea forțelor de ordine locale.
Corpul nu prezenta semne externe de violență sau răni, conform evaluării medicului legist care a ajuns la fața locului.
Procesul de identificare a fost unul dificil. La momentul descoperirii era mort de patru luni, dar a fost nevoie de alte patru pentru a fi identificat
Bărbatul, care ar fi fost oricum greu de recunoscut după patru luni de când era decedat, nu avea asupra sa niciun document și nici telefonul mobil, dar prin încrucișarea unor date și cu rezultatele testelor tehnice, s-a ajuns la stabilirea identității sale.
Astfel, forțele de ordine au reușit să reconstituie ultimele două zile din viața lui Nistor Costel, originar din comuna Găgești, județul Vaslui.
La 4 ianuarie 2023 a sosit la Piacenza din România.
Pe 5 ianuarie, din cauză că s-a simțit rău, a fost internat la spitalul din Piacenza. A fost externat a doua zi când, seara, a părăsit apartamentul pe care îl împărțea cu niște compatrioți și de atunci nimeni nu a mai știut nimic de el.
La momentul respectiv, un membru al familiei cu care am vorbit despre dispariția românului nostru ne-a transmis că acesta suferea de crize epileptice.
Cadavrul său a fost găsit sâmbătă, 22 aprilie, iar identificarea oficială a cadavrului a avut loc în aceste zile de început de septembrie.